Sus în pom…

După câteva încercări de a-mi face un blog, am reuşit într-un final, încurajată de gustul dulce al vacanţei. La noi, e un fenomen din ce în ce mai evident şi de multe ori, cei care îşi au propriul blog, au chestii destul de interesante de scris. Sunt de părere că modul în care o persoană ştie să-şi exteriorizeze anumite trăiri, chiar şi prin scris, e destul de sugestiv şi poate spune foarte multe. Acum nu ştiu câtă lume are răbdare să stea şi să citească nişte rânduri scrise probabil din plictiseală, din dorinţa de a-şi elibera anumite sentimente sau mai ştiu eu ce alte motive, însă eu mă risc, voi scrie!

De ce Sus în pom? Pentru că sunt copilul care, de foarte multe ori, atunci când se caţără undeva sus în mod sigur va cădea direct în nas şi se va alege şi cu multe julituri. Da, acum la ai mei (aproape) 17 ani încă mă mai consider un copil şi profit din plin de toate năzdrăvăniile pe care ar fi trebuit să le fac la o anumita vârstă. Viteza cu care scriu acum la tastatură e din ce în ce mai mare, surprinzător . Recunosc, am stat şi m-am gândit mult la ce aş putea scrie într-un prim post şi am lăsat ca totul să vină de la sine. Îmi trec acum multe lucruri prin minte despre care aş putea scrie, însă asta o voi face într-un viitor post

Cheers!