A venit şi mult aşteptata vacanţă. O săptămână doar, dar e bine şi aşa. Acum ce urmează sunt nopţi târzii şi multe (bine, nu foarte multe pentru că nici vacanţa asta nu e atât de lungă) în faţa minunatului meu monitor de 17″. Am rămas plăcut impresionată de câtă lume mi-a vizitat mie blogul, mai aveam puţin şi săream în sus prin casă (recunosc, atitudine puerilă), dar îmi place! 
Hmm, vacanţă… somn mult, pierdere de timp, filme, muzică multă şi eventual o temă de vacanţă (sarea şi piperul). De vreo 2 zile, m-am reprofilat pe Radio FG Paris, după ce am ţinut-o încontinuu vreo 2 săptămâni numai în Dance Department, Coma şi E.M.I.L. Nu, nu-s rockeriţă şi nici nu intenţionez.
Punând veşnica întrebare Ce muzică asculţi? mi se răspunde în felul următor De toate, în afară de manele. Ei bine, ăştia-s cei mai mari mincinoşi, de fapt ei sunt cei mai înfocaţi manelişti, au acasă un altar cu CD-uri piratate şi postere în diverse mărimi lipite pe pereţi cu interpreţii preferaţi. Încă nu pot să înţeleg ce e atât de atrăgător la respectivele versuri, dar probabil numai cei cu nivelul un pic mai scăzut al IQ-lui ştiu/ cunosc/ înţeleg. De ce oare nu am întâlnit manelişti deştepţi, îmbrăcaţi normal şi cu freză decentă? Să fie oare influenţaţi de ţinuta/ comportamentul idolilor lor? Probabil că da!
Mă întrebam într-unul din momentele mele de revelaţie, de ce rockerii poartă mereu după ei un rucsac mare, care eventual este şi destul de greu? Nu după mult timp am primit şi răspunsul. Cică ei atunci când ies în oraş/ se duc oriunde altundeva, îşi iau obligatoriu rucsacul cu ei şi îşi poartă în el o cămaşă (de preferat cu carouri), un tricou/ postere cu formaţia preferată, CD-uri, carneţele colorate pline cu texte gen I love S.O.A.D. sau Tokio Hotel rulz!, plus alte mii de insigne ataşate pe rucsac). Ok, ăsta devine fanatism şi persoanele în cauză emo. E incredibil cât de mulţi copii între 12 - 18 ani au fost contaminaţi cu acest curent. Se pare că e la modă să spui că vrei să te sinucizi şi că nimeni nu te iubeşte, să porţi haine foarte colorate, eventual largi, păr vopsit în culori non-conformiste şi un machiaj foarte strident (asta la fete). Se ştie şi se cunoaşte că un emo îşi face poze singur, ţinând camera de undeva de sus iar zâmbetul nu i se va vedea niciodată. Aici intervine iar sentimentul de singurătate şi respingere faţă de ceilalţi din jur. Destulă critică! Doar cu un lucru mai pot completa: pentru toţi cei care vă simţiţi emo… viaţa e frumoasă, soarele străluceşte, trăieşte cu zâmbetul pe buze pentru că totul e trecător! Aşadar, cel mai bine e să asculţi muzică de toate genurile şi să ai grijă să nu cazi în nicio extremă. 
Cam atât pentru azi, cred .
Sau… altceva, o idee mai diferit: Chacha 
