Sus în pom…

Valentine’s Day. Niciodată nu mi-a păsat de sărbătoarea asta. Una la mână: nu e a noastră, românească; a doua la mână: e adevărat că e doar o oportunitate a comercianţilor de a-şi face bani din vânzări de inimioare/ vrăjeli/ şmecherii. Daaaar, pentru mine o sărbătoare, în general poate fi o oportunitate, sau mai bine să zicem un pretext de a fi alături de cei dragi. Acum, dacă stau bine şi mă gândesc, orice zi poate fi un pretext de a fi cu cei dragi, asta numai dacă îţi doreşti din tot sufletul asta, dar asta e altă poveste.
Aseară, aka 14 februarie 2007, a fost drăguţ. Am fost în B50, un club mic, undeva pitit într-o casă, unde a fost iar serată; au cântat aceeaşi de duminica trecută. Apoi din B50 am vrut să mergem în Rotterdam, să vedem meciul unde era full şi de acolo am mers la McDonald’s. La final, eram ruptă de oboseală şi cum am ajuns acasă am mai stat puţin şi m-am dus şi eu să dorm - a doua zi aveam şcoală.
Ok, făcând abstracţie de sărbătoarea asta, care nu e a noastră nici pe departe (Dragobetele e undeva pe la sfârşitul lunii, dar să fim serioşi, mai nimeni nu ţine cont de el, pentru că… deh, e românesc; trist, într-adevăr), stai că vor veni şi 1 Martie şi 8 Martie… să vezi atunci frate ce-o să fie. De fapt, ca în fiecare an: aglomeraţie, mărţişoare ieftine făcute din cartoane de la cartuşuri de ţigări :lol: şi altele… se ştie cât de ingenioşi sunt comercianţii de genul ăsta. Într-un final, e o altă oportunitate de a cheltui bani şi de a îmbogăţi (chiar dacă nu cu foarte mult) micii comercianţi. Şi apoi pot preciza şi un alt element foarte important: sărbătorile gen 1 Martie, 8 Martie, care cică ar ţine de tradiţie… se modernizează încet-încet, îşi pierd din simplitatea lor care predomina în trecut. Acum… totul se diformizează, totul se schimbă, totul pe lumea asta o ia în direcţii opuse (uneori) sau poate sunt eu mai old-fashioned

Voi ce părere aveţi?