Sus în pom…

Am aşteptat cam o lună până să vină şi… here they are! Super comozi şi super frumoşi (după mine) .

Stau şi mă gândesc (da, iar mă gândesc 8-| cât de monotonă era viaţa în urmă cu ceva timp, adică înainte să încep liceul. Fără prea mulţi prieteni, deşi aveam o oarece deschidere în a-mi face noi prieteni… am fost refuzată. Eh, probabil eram mult prea mică. Şi uite cum am crescut şi am ajuns şi la liceu. Aici, oameni noi, aer proaspăt, zâmbete multe şi o dorinţă aprigă de a învăţa (pentru minoritate). Cred că a fost exact aşa cum se spune de obicei: anii de liceu sunt cei mai frumoşi, iar acum realizez căt de mult îmi vor lipsi colegii de acum după ce voi termina clasa a XII-a. Acum, timpul va trece… uneori mai încet, alteori mai repede… şi odată cu el vor veni şi responsabilităţile mai mari (direct proporţionale cu vârsta, bineînţeles), pretenţiile faţă de propria persoană vor creşte, se vor asimila noi cunoştinţe, şi încetul cu încetul ne vom gândi că deja “ne facem mari” şi e timpul să ne clădim oarecum cărarea spre viitor. Când spun “viitor” mă cuprinde o teamă, probabil pentru că mă consider un copil, iar un copil probabil nu ar fi capabil să se descurce singur într-o lume atât de mare. Oricum, voi avea parte şi de ajutor atunci când va fi cazul (să sperăm). Poate veţi spune că filozofez, probabil aşa o fi Ideea ar fi ca fiecare dintre voi să se regăsească aici. Eu una, aşa fac, chiar şi atunci când ascult o melodie/ vizionez un film, primul reflex este acela de a mă regăsi cumva.

De ce am spus mai sus “Cu capul în nori”, poate vă întrebaţi? Deoarece asta e specific vârstei. Fiecare adolescent la 16/ 17/ 18 ani cunoaşte o multitudine de sentimente, care mai de care mai deosebite şi cu intensitate diferită. Acum, cel mai frumos e să fi îndrăgostit. E minunat, e… speechless. Probabil de aceea atât de mulţi scriitori/ poeţi au încercat în atâtea mii de feluri să explice acest sentiment. Simţi că vrei să zbori/ să dansezi/ să cânţi, ai impresia că totul ar fi un vis şi încerci să te lămureşti dacă e real sau nu. Acum ştiu şi eu ce înseamnă să îţi găseşti “jumătatea”. E acea persoană care te face să te simţi complet, simţi că poţi face orice când eşti alături de ea, simţi că toată lumea e a ta, visezi tot timpul şi nu-ţi doreşti decât ca atunci când eşti cu ea, timpul să stea în loc. Acum, nu-mi doresc decât să rămân aşa pentru tot restul vieţii, să nu mai cresc deloc, să fiu mereu la fel de tânără cu sufletul, pentru că la urma urmei asta contează cel mai mult.

Cheers!

Aici găsiţi nişte quiz-uri drăguţe. :lol:

1. Azi e sâmbătă? Ooo, da Mi-am propus aşa: ca azi şi mâine să stau degeabaaa, să nu fac teme deocamdată, mă apuc de luni (da, de luni, parcă aş începe cură de slăbire ).

2. Momentan am mai multe probleme… îmi tot crapă iPlay-ul, nu găsesc nicăieri o melodie pe care am auzit-o aseară şi paradoxal nici nu prea ştiu cum îi spune (mda, eterna mea problemă), observ că am rămas doar cu un cerceluş, celălalt nu îl mai văd (mda, era după unitatea centrală, pe jos, nu am idee ce căuta pe acolo) şi azi-noapte eram ferm convinsă că azi îmi voi face codiţe cum are DeeDee , daaaaar… you never know! Cred că în ultimul timp mă cam identific cu ea: codiţe, reacţii explozive aaand a big smile!

3. Cred că folosesc zâmbărici în exces… şi am nevoie de un 3 în 1 iar (de data asta cu mai mult zahăr)! ops:

4. Uite aici un filmuleţ care m-a cam speriat azi-noapte, nu ştiu de ce, probabil eram prea somnoroasă.

5. Făcând un mic sondaj, aflu că îmi petrec 90% din timpul în care sunt treaaaază, la PC. Măcar de-aş avea un LCD decent 8->. Mda, mi se spune că nu e bine, bla bla, bullshit… ei lasă, să vină vara, şi atunci stau pe afară şi mă plimb cu bicicleta (ooo, da, bicicleta mea gt. Am cea mai tare bicicletă din lume. De ce spun aşa? Pentru că doar pe ea pot să merg calumea. E trei-sferturi, semicursieră, albastră, şi o cheamă Salut.

6. Funny fact: Costas: tu si cu copos ce mai aveti blog.

7. There’s nothing left to say… sau ba nu, pot să vă spun un banc sec: Doi copii numărau o bila… (mda, am un umor mai negru)

Cheers!

E 1 fără ceva ceasul, încă nu am somn. Cred că mi se trage de la acel 3 în 1 pe care l-am băut dimineaţă la şcoală. M-am chinuit vreo 2 ore jumate să fac rost de Photoshop (unul care merge) şi încă alte 2 ore să-mi fac un avatar pentru blog, mi-am făcut câţiva nervişori dar a trecut cu bine (într-un final m-a ajutat prietenul meu ). Probabil nu am să adorm în curând, sau… cine ştie? Adineaori am aflat că există persoane care vor să se aboneze la citit blogul meu, so… cred că am fost destul de inspirată.

Am descoperit de curând că Google îţi poate fi cel mai bun prieten la necaz, şi chiar şi atunci când te aştepţi cel mai puţin (testat!) Dacă eşti vreodată nelămurit cu ceva, în orice domeniu… în mod sigur vei găsi rezolvarea aici (într-un fel sau altul). Sau… altceva, o idee mai diferit: Chacha

Vă recomand cu căldură un nou serial apărut la PrimaTV. De fapt, eu l-am urmărit deja, acum aştept următorul sezon în vară, dar pentru cei interesaţi de un serial SF foarte simpatic… I give you The 4400!

Am un mic feeling că voi încheia aici, am aberat destul.
Somn uşor şi vise plăcute!

A venit şi mult aşteptata vacanţă. O săptămână doar, dar e bine şi aşa. Acum ce urmează sunt nopţi târzii şi multe (bine, nu foarte multe pentru că nici vacanţa asta nu e atât de lungă) în faţa minunatului meu monitor de 17″. Am rămas plăcut impresionată de câtă lume mi-a vizitat mie blogul, mai aveam puţin şi săream în sus prin casă (recunosc, atitudine puerilă), dar îmi place!
Hmm, vacanţă… somn mult, pierdere de timp, filme, muzică multă şi eventual o temă de vacanţă (sarea şi piperul). De vreo 2 zile, m-am reprofilat pe Radio FG Paris, după ce am ţinut-o încontinuu vreo 2 săptămâni numai în Dance Department, Coma şi E.M.I.L. Nu, nu-s rockeriţă şi nici nu intenţionez.
Punând veşnica întrebare Ce muzică asculţi? mi se răspunde în felul următor De toate, în afară de manele. Ei bine, ăştia-s cei mai mari mincinoşi, de fapt ei sunt cei mai înfocaţi manelişti, au acasă un altar cu CD-uri piratate şi postere în diverse mărimi lipite pe pereţi cu interpreţii preferaţi. Încă nu pot să înţeleg ce e atât de atrăgător la respectivele versuri, dar probabil numai cei cu nivelul un pic mai scăzut al IQ-lui ştiu/ cunosc/ înţeleg. De ce oare nu am întâlnit manelişti deştepţi, îmbrăcaţi normal şi cu freză decentă? Să fie oare influenţaţi de ţinuta/ comportamentul idolilor lor? Probabil că da!
Mă întrebam într-unul din momentele mele de revelaţie, de ce rockerii poartă mereu după ei un rucsac mare, care eventual este şi destul de greu? Nu după mult timp am primit şi răspunsul. Cică ei atunci când ies în oraş/ se duc oriunde altundeva, îşi iau obligatoriu rucsacul cu ei şi îşi poartă în el o cămaşă (de preferat cu carouri), un tricou/ postere cu formaţia preferată, CD-uri, carneţele colorate pline cu texte gen I love S.O.A.D. sau Tokio Hotel rulz!, plus alte mii de insigne ataşate pe rucsac). Ok, ăsta devine fanatism şi persoanele în cauză emo. E incredibil cât de mulţi copii între 12 - 18 ani au fost contaminaţi cu acest curent. Se pare că e la modă să spui că vrei să te sinucizi şi că nimeni nu te iubeşte, să porţi haine foarte colorate, eventual largi, păr vopsit în culori non-conformiste şi un machiaj foarte strident (asta la fete). Se ştie şi se cunoaşte că un emo îşi face poze singur, ţinând camera de undeva de sus iar zâmbetul nu i se va vedea niciodată. Aici intervine iar sentimentul de singurătate şi respingere faţă de ceilalţi din jur. Destulă critică! Doar cu un lucru mai pot completa: pentru toţi cei care vă simţiţi emo… viaţa e frumoasă, soarele străluceşte, trăieşte cu zâmbetul pe buze pentru că totul e trecător! Aşadar, cel mai bine e să asculţi muzică de toate genurile şi să ai grijă să nu cazi în nicio extremă.

Cam atât pentru azi, cred .