Am să o iau sistematic, ca să nu se creeze nicio o confuzie pe parcurs. Aşadar, totul începe când ne naştem. Oare? Vă întrebaţi la ce mă refer. Ei bine, există o mică confuzie în mintea mea momentan referitoare la modul în care decurge toată viaţa noastră. Dacă este totul “plănuit” de către cineva sau tot ce ni se întâmplă este doar rezultatul faptelor noastre. Saaaau, faptele noastre sunt deja “programate” să spunem, iar noi suntem doar un fel de unelte (impropriu spus) ce vor face exact ceea ce este stabilit.
Desigur, tot ce spun eu mai sus nu este deloc cert pentru nimeni. Şi nu va fi niciodată, probabil. Cel puţin cât voi trăi eu pe-acest pământ. 
Dilema ar fi alta. De ce oare persoanele ce cred în Dumnezeu (sunt extrem de credincioase, frecventează Biserica) refuză să vorbească despre existenţa sau inexistenţa acestuia. Hai să luăm exemplul şcoala. La şcoală când un elev întreabă profu’ de religie de ce şi cum e cu Dumnezeu acesta se limitează şi impune ideea de “crede şi nu cerceta”. Iar asta se întâmplă absolut peste tot! Not right. Şi asta mai ales că e vorba de educaţia unor copii, iar asta poate influenţa oarecum formarea lor ca şi oameni.
Ştiu, filozofez. Puţin, puţin mai mult. Şi totuşi… destinul există? Deja-vu-ul are vreo legătură cu noi, e posibil ca noi să mai fi trăit într-o altă viaţă? După moarte ce e? Doar întrebări. Daţi-vă cu părerea mai jos! 
Cheers! 
Cine ghiceşte primeşte un premiu special. 
