Suntem doar nişte actori, pe o scenă mare de teatru. Fiecare-şi are rolul său predefinit, predestinat. Cine nu-şi învaţă replicile bine sau chiar deloc nu va fi aplaudat de public, aclamat; va rămâne în umbră, trist, singur. Rolul perfect este acela de a fi un om fericit. Acolo nu e nevoie de replici, poţi improviza cu succes. Nu toţi putem fi actori. Unii sunt regizori. Aceştia controlează totul, rolul lor în marele spectacol al vieţii devine mult mai complex. Ei nu au voie să greşească deloc. Dacă până şi cea mai mică indicaţie ar fi dată greşit, decorul s-ar prăbuşi… totul ar lua-o razna, ca într-un coşmar în care te rătăceşti noaptea, un labirint. Într-o singură clipă, totul se poate schimba subit. Ar putea fi mai bine, mai bine decât ţi-ai fi putut imagina sau mai rău decât ai putea ţine. Trăirea asta e un tumult continuu… complicaţiune, ambiguitate; parcă ar fi formată din ecuaţii cu multe necunoscute…
To be continued… 
(?)
Cheers! 
