» Ridic scaunul şi-mi fixez o poziţie cât-de-cât comodă la birou. Deschid Notepad şi caut calea către clădirea unui bloc de text plin cu însemnătate. Încerc să nu filozofez pe cât posibil şi ca expunerea gândurilor mele să fie cât se poate de concisă şi coerentă. Bineînţeles, toate acestea le-am gândit în timp ce eram în stand-by. O stare foarte des întâlnită la mine ce este caracterizată printr-o atitudine nepăsătoare ce trece într-una melancolică, meditativă - la extrem. Mai exact spus, nu fac nimic şi născocesc tot felul de idei. După astea 5 rânduri scrise mă blochez, şi mi se blochează şi calculatorul pentru că îmi cade şi internetul.
» Dar nu-i nimic, eu îmi continui aici treaba…
Şi cum vă povesteam eu pe scurt, acum mai mult timp într-un post copilăria mea, mi-am adus aminte de un mic obicei pe care îl aveam atunci; acela de a face mici labirinturi/e (nu mai ştiu cum se spune acum după noul DOOM, îmi cer mii de scuze). Scriam mici bileţele cu indicii pe care le ascundeam în toată casa, în diverse locuri. Ţinta era mama, a cărei datorie era de a urma indiciile şi într-un final de a găsi (spre surprinderea ei cică) bileţele pe care scria ceva de genul: “te iubesc mami”. Nici nu pot să-mi dau seama cum mă ducea pe mine mintea, un copil de 5-6 ani, să fac astfel de chestii. We’ll never know.
» Cred că am rămas cu “traume” de mi-am adus aminte tocmai de chestia asta pentru că astăzi am reuşit recordul de a vedea 9 episoade din minunatul, impresionantul şi bine-făcutul Prison Break (multe hărţi, indicii, ştiţi voi ). Oricât de tare încercam să mă opresc la un episod nu reuşeam pentru că se termina foarte în suspans şi tentaţia de a-l vedea pe următorul era foarte mare. Iar acum, sunt addicted, ce să fac?
» Încerc să fiu foarte optimistă şi să mă trezesc foarte bine-dispusă mâine dimineaţă pentru că se anunţă a fi soare. Mă influenţează foarte tare vremea asta, aş putea spune că-s dependentă de ea oarecum. Starea mea de spirit depinde de multe ori de ea, şi felul în care mă comport cu cei din jur. Mă săturasem de ploaie şi de frig. Eram plictisită şi nu aveam chef mai de nimic. Mă simţeam închisă într-un loc fără aer şi lumină. Fără viaţă.
» Nu mi-e somn. Sigur e de la schimbarea orei şi de la Prison Break. Dar mâine îmi voi dovedi curajul, voi fi ca o mică luptătoare şi nu-mi va fi somn la şcoală.

Acum să privesc la începutul rândului, la primele rânduri scrie în care am promis că nu voi filozofa, şi observ că fiece literă-mi iese din apăsarea unui buton de-ăsta gravat cu negru, e plină de aşa ceva. Şi doar începusem bine…

Cheers!