Sus în pom…

Am deschis Notepad. Simt cum vine inspiraţia, simt cum din buricul degetelor mele vor ieşi o mulţime de cuvinte care într-un final se vor pierde printre biţi, şi cum sunetul scos de taste va fi din ce în ce mai scăzut iar ritmul cu care voi scrie se va accentua, nici nu voi mai gândi, va veni totul de la sine, voi umple această mică fereastră doar cu nişte semne convenţionale, aparent reci şi lipsite de mesaj, de viaţă. Aşa este. Dar puteţi citi dincolo de ele. Dincolo de ele se află un suflet, o imagine, o viziune, un vis, o panoramă a tot ce vrei tu. Se află o voce. Acea voce ce nu poate conteni din a-şi spune tot ce are de spus, întotdeauna.

Astăzi mi-am adus aminte de o anumită perioadă a copilăriei şi realizam cât de norocoasă am fost. De ce? Am prins exact acea perioadă de după revoluţie, atunci când totul lua o altă întorsătura, una pozitivă să zicem, în privinţa dezvoltării noastre din punct de vedere tehnologic & cultural. Eh, şi-mi aduceam aminte de momentele când veneau la vremea aceea fotografii la noi acasă, la ţară de fapt, şi îmi făcea poze alb-negru, de-alea cu mărgioara tăiată frumos, iar eu aveam codiţe şi rochiţă roşie… eh, mi-aş mai dori eu să pot fi aşa acum. Şi acum le mai am. Şi stau minute în şir şi le privesc necontenit, şi nu mă satur uitându-mă. Da… pozele. Măcar ele ne mai pot reda o fărâmă din amintiri, un zâmbet pe buze, o lacrimă…

Mi-au îngheţat mâinile. Bloody keyboard. Mă urc în pom.

Gata, I’m up. Brr… e mai cald aici parcă şi mai primitor. Să nu aveţi impresia că pomul meu e doar o invenţie a mea. El chiar există. E pomul în care mă chinuiam eu să mă urc atunci când eram micuţă şi nu reuşeam. La vremea aceea, trunchiul său era cât mine de mare, însă acum, că am crescut, mă pot urca în el şi pot… Pot. Acum pot. Mă simt mai puternică, mă simt diferită, mă simt mai liberă…

Hai că-mi pun o pătură şi o pernă aici, mă cocoloşesc frumos şi trag un puişor de somn. Noapte bună!

Cheers!

Dacă zilele trecute am spus că voi reveni cu imagini de la faţa locului… here you go!

Şi apoi, să vă arăt o viziune interesantă a căpşunelei asupra primăverii şi a pomului meu minunat. Motivul pentru care nu a dorit să posteze acest desen pe blogul ei, a fost acela că a considerat că al meu ar fi mai… “cu profil”, aşa că i-am îndeplinit dorinţa.

Voi reveni cu alte posturi mai pe seară sau probabil mâine, când voi mai avea timp.
O zi însorită vă urez (aşa cum e acum afară ) !

Cheers!

Mă chinuie talentul. La propriu. Şi mă chinuie rău de tot.
Din 2 în 2 minute îmi vine să scriu o aberaţie în Notepad. Scriu ceva. Mă opresc.
Iar scriu. CTRL + A, Delete. Şi tot aşa… Devine straniu şi stresant.

Zgomot, ţipete, imagini vagi şi trecând mereu dintr-un cadru într-altul, ca un film vechi prăfuit… o adevărată abrambureală alături de alţi abramburici; de fapt nişte actori cu o reprezentare falsă. Şi e doar un joc nedrept al imaginaţiei mele cu mine însuşi, noaptea…

Dăăă-mi guriţa, s-o săruuut…

Preiau legătura din studio…

Doamnelor, domnişoarelor, şi domnilor, datorită condiţiilor climatice deosebite ce s-au înregistrat în ultimele zile pe teritoriul ţării noastre, îndeosebi în zona de sud-sud-est, se pare că primăvara şi-a intrat în drepturi, astfel ducând la formarea unor fenomene deosebite pentru această perioadă cum ar fi… înflorirea precoce a pomului ce îi este cămin fetei din pom.
Transmiţând de la faţa locului, aş putea să descriu bucuria ce se citeşte pe faţa proprietăresei, care este nemărginită… Se pare că acest fenomen a avut loc doar la acest pom special şi în curând vor înflori şi lalelele din jurul acestuia. Probabil uitasem să precizez acest amănunt important, însă fata din pom şi-a descoperit admiraţia faţă de aceste flori, pline de delicateţe şi simplitate. See… seee paa… rreee… că întâmpinăm probleme cu transmisiunea în direct, vom reveni cu o altă intervenţie altă dată şi atunci şi cu imagini de la faţa locului.

La revedere, o seară bună, vă urează corespondentul PomiculturaTV.

To be continued…

Reiau: George Bacovia era emo (la vremea lui) şi alcoolic pe deasupra. Şi ni se mai pun şi note pe poeziile sale scrise acum peste 70 de ani, în stare de ebrietate. Părerea mea: atunci când lua la bord alcool reacţiona un pic mai inteligent decât ceilalţi şi scria poezii. Nice, nu? Simboliştii ăştia… cine să îi înţeleagă?

Citez pentru a-mi susţine afirmaţia:

“Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele se descompun.” ”

“Singur, singur, singur,
Vreme de beţie —
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur… ”

Cheers!