Mai e albă foaia?

Vreau să scriu, nu pot, încerc. Stau un pic, mă răscolesc. Îmi spun clar şi necesar că trebuie s-arunc un zar, să decid şi să emit gânduri libere în vid. Goală-i foaia dar şi eu, trebuie să-mi repet mereu, să gândesc şi să vorbesc, vise noi să răscolesc. Idealuri, carnavaluri, ambiţii şi prohibiţii, complicat şi răsturnat, oare am să-i dau de cap? Dintr-o vreme îmi doream să pictez în negru tot, simţeam doar că mă sufoc; gene grele, nopţi mai scurte, adunate, nu-s umplute. Dar acum e tot schimbat, parcă ştiu ce-am realizat, împlinit şi dovedit, că eu pot a fi soldat vremilor ce ne-au umbrit. Doar putere, optimism, zâmbet larg şi ochii mari, aşa este un soldat, devotat şi ne-nfricat. Bagă minte tu la cap, să fii doar un bun soldat, în armata ce-o alegi, şi pe care n-o renegi. Aste verse-n proză scriu, şi apoi eu nu mai ştiu…
Uite tu, c-am scris ceva, m-a dus bine mintea mea, pe cărări mai luminate, neumbrite şi vestite, unde vreau doar să revin, iar să plec, şi iar să vin.