Sus în pom…

Vai, cât de frustraţi şi enervaţi eraţi voi, bărbaţii că nu aveţi şi voi ziua voastră ci doar femeile erau ridicate în slăvi şi aveau parte de un tratament ca de prinţesă de ziua lor, 8 martie! La cât tam-tam a făcut Bergenbier cu această campanie - advertising în floare - au pus pancarde gigantice cu Ziua Bărbatului, au lipit fluturaşi în tot oraşu’, (chiar şi pe geamurile şi uşile liceului meu văzusem câteva ), pe maşini, pe unde apucau, plus reclama făcută pe Internet (filmuleţe, sloganuri; campanii, care, adevărul e că au fost făcute aşa încât au reuşit să atragă destul de mulţi adepţi) Eh, acum aveţi şi voi ziua voastră, na, în care vă simţiţi şi voi importanţi mai mult decât în celelalte zile, aka 5 mai. Să nu vă aşteptaţi să vi se dea bere sau reviste dedicate gratis. Sper că sunteţi fericiţi în final.

P.S. Postul anterior a fost postul cu numărul 100 I’m so proud.
Şi cu ocazia asta mi-am schimbat şi tema blogului, pe asta o ador acum mai mult decât pe cealaltă. Iubesc verdele.

Simţim cu toţii pe pielea noastră toate schimbările climatice ce au loc pe zi ce trece, chiar şi în ţara noastră. Anul ăsta, iarna nici măcar nu am simţit-o, nu a nins deloc, iar primăvara nu a mai fost prea primăvară cu temperaturile astea mari şi neobişnuite. Pentru toate astea, noi suntem vinovaţi. Defapt, marile puteri industriale ce emană gaze poluante suficiente cât să distrugă stratul de ozon. Nu facem aici lecţie de protecţie a mediului, însă situaţia o ia razna destul de tare şi nu ştiu ce am mai putea să facem acum să îndreptăm puţin cursul rebel al climei. La un moment dat, planeta noastră se va distruge, iar locuitorii ei vor avea totuşi unde să migreze. Mulţumită minţilor deştepte, s-a descoperit o planetă ce poate fi locuită în condiţii asemănătoare cu cele de pe Pământ. Nu m-aş mira să existe chiar şi viaţă acolo, poate mai educată şi avansată decât noi… Ar fi interesant dacă ar mai apuca generaţia noastră un astfel de eveniment, deşi nu cred.

Blank page is all the rage
Never meant to say anything
In bed I was half dead
Tired of dreaming of rest
Got dressed drove the state line
Looking for you at the five and dime
Stop sign told me stay at home…

Vreau să scriu, nu pot, încerc. Stau un pic, mă răscolesc. Îmi spun clar şi necesar că trebuie s-arunc un zar, să decid şi să emit gânduri libere în vid. Goală-i foaia dar şi eu, trebuie să-mi repet mereu, să gândesc şi să vorbesc, vise noi să răscolesc. Idealuri, carnavaluri, ambiţii şi prohibiţii, complicat şi răsturnat, oare am să-i dau de cap? Dintr-o vreme îmi doream să pictez în negru tot, simţeam doar că mă sufoc; gene grele, nopţi mai scurte, adunate, nu-s umplute. Dar acum e tot schimbat, parcă ştiu ce-am realizat, împlinit şi dovedit, că eu pot a fi soldat vremilor ce ne-au umbrit. Doar putere, optimism, zâmbet larg şi ochii mari, aşa este un soldat, devotat şi ne-nfricat. Bagă minte tu la cap, să fii doar un bun soldat, în armata ce-o alegi, şi pe care n-o renegi. Aste verse-n proză scriu, şi apoi eu nu mai ştiu…
Uite tu, c-am scris ceva, m-a dus bine mintea mea, pe cărări mai luminate, neumbrite şi vestite, unde vreau doar să revin, iar să plec, şi iar să vin.

Cutie cu vise
Cutie cu gânduri interzise
De nimeni admise
Nici măcar în culise

Spectacol nebun…
Şi ţip, şi adun
Adun o speranţă
Doar o mică şansă…

Să fie posibil,
Sau chiar plauzibil
Să poată exista
Cutia cu vise, şi-n viaţa mea…

Bad inspiration moment, I guess. Me: no comment; You: as you like…

Când îţi vine să plângi şi nu poţi, ai exact acelaşi sentiment ca atunci când te strânge un pantof.

I fell like dancing Who wanna dance with me?