7.7.07
Că tot suntem la capitolul pomi iar eu nu vreau nici în ruptul capului să mi se „reteze” pomul meu… se pare că începe să se ia atitudine (sper) cu privire la criza climatică.
Vor avea loc o serie de concerte pe data de 7 iulie 2007, în 8 oraşe importante ale lumii: New York, Londra, Johannesburg, Rio de Janeiro, Shanghai, Tokio, Sydney şi Hamburg. Interesul? Este să atragă atenţia, să tragă mai bine zis cu un volum mai ridicat un semnal de alarmă. După câte am observat, această mişcare are alături parteneri importanţi - firme foarte cunoscute din lume ca Smart şi Philips & co. Nu mă apuc să îi enumăr, însă e bine de ştiut că acestea se implică, şi o fac pe bune.
Aşadar, să începem să visăm la maşinuţe care funcţionează pe bază de energie solară, şi energia electrică este produsă doar pe baza energiei eoliene, iar noi şi urmaşii noştri mai avem de trăit multe sute de ani de acum încolo.
Interesant sau nu, e real.
Plus aici: o chestie chiar drăguţă, dacă ai timp să completezi field-urile alea… .
Foarte interesant, foarte real şi foarte mare problema. Deşi puţini facem ceva, marea majoritate doar vorbeşte să facă ceva sau pur şi simplu ignoră acest aspect.
E bine că noi murim până distrug ăştia Pământu.
Pentru început, dacă unii ar înceta să mai arunce gunoaie pe jos ca ţăranii… ar fi ok.
Pe 7.7.07 e Deeeeeeep Dish la ora 7 pm
ECP score 179
btw… A nins la Londra ieri
Clar.
Nu uita că tot pe 7.07.2007 vor fi anunţate noile minuni ale lumii .
http://www.new7wonders.com/index.php?id=409
până atunci mai poţi vota şi tu … dacă nu ai ales
Nu ştiam de asta.