Sus în pom…

Că mie una mi-a ieşit pe nas toată faza asta cu temperaturile de peste 40 de grade şi 50 de grade în casă. Saună & nothing more. M-aaam acrit, nu mai suport. Vreau ploaie multă, vânt, răcoare. Din astea aş câştiga şi eu nişte nopţi dormite calumea, chef de scris şi inspiraţie (ca să mă simt şi eu bine).

Voi mai rezistaţi căldurii? (sau era o întrebare retorică )

Cheers!

Da, Eurika! Finally, am reuşit să-mi schimb tema şi să mi-o modific exact aşa cum vroiam. Cred că asta va rămâne pentru mult timp de acum încolo. E simplă, e… îmi place. Şi era o vorbă: „atunci când vrei să faci ceva pentru tine, mai nimic nu îţi convine din ceea ce-ţi iese”. Aşa şi eu.

Cheers!

Sunt mult prea mulţi narcisişti pe lumea asta.

E crunt. Alte cuvinte-s de prisos. Trăiesc de 17 ani (şi da, ştiu că nu-s mulţi), dar niciodată nu am mai prins o aşa căldură. Abia rezist, abia mă străduiesc să mă răcoresc prin metodele cele mai ciudate (sau nu?) cum ar fi ascultarea de sunete cu ploaie care mă mai păcălesc cu o falsă răcorire.

Ştiu că toată lumea suferă din cauza căldurii; unora, din nefericire li se face rău, şi aşa mai departe. Da` oare de ce e cald? Păi să spun eu de ce. Că unii imbecili au tăiat copacii. Şi alţi imbecili îşi aruncă guma pe stradă, că le e lene să caute un coş de gunoi. Şi pe deasupra, mai sunt şi imbecilii ăia mai mari care îşi aruncă ditamai gunoiu` fix în stradă, în centrul oraşului (da, asta am văzut-o azi şi am rămas şocată). Mda, şi pentru cei care se simt… nu vă mai aruncaţi gunoaiele pe stradă din motive… lesne de înţeles. Sau nu mai trebuia să mă obosesc să spun asta? Mă rog…

Educaţie nu se poate face. Românul e mofturos, el e deja educat dom`le, are figuri, nu i te poţi adresa cu sugestii în ceea ce priveşte respectul faţă de mediu. Şi dacă încerci să faci asta, se uită la tine ca la felul şapte de parcă l-ai jigni şi te consideră maniac.

Şi cuptorul ăsta o să continue. Pe puţin câteva zile.

Momentan, deşi e imposibil (cred) o ploaie de-aia zdravănă rece de câteva ore bune ar fi salvarea.

Trebuia să-mi ţin mâinile departe de tastatură, dar e prea târziu.

Scriu aceste nefericite rânduri la o oră târzie din noapte, forţată de factorii exteriori ce-mi perturbă cursul normal al procesului propriu de odihnire a neuronilor care vor şi ei să se dezvolte ţipandu-mi enervant să fac şi eu ceva pentru asta. Desigur, ceea ce spun eu aici este total imposibil pentru că, dragii mei, iubiţii mei, în nopţile de astăzi nu se mai poate dormi. Deloc.

Drept pentru care sufăr de o insomnie acută care se pare că nu vrea şi nu vrea să se lase vindecată. Impostoarea ce nu mă lasă să trăiesc liniştită şi fericită e însăşi noaptea. Aparent liniştită, propice pentru somn, aduce cu ea personaje ce reuşesc cu succes să mă scoată din sărite până în ultimul moment.

Fiind prea linişte, trebuie, desigur, să se găsească la ora 1 şi jumătate, 2 noaptea, în „cartierul minunat” din minunatul oraş Galaţi vreun deştept care tocmai şi-a cumpărat o motoretă din talcioc (că şi-aşa e la modă) şi care face ture de recunoaştere a străzilor pe întuneric. Nuuu, şi nu e deloc zgomot. Bine, asta e una.

Dar cel mai tare îmi place când noaptea îmi aduce şi „paznici” care trebuie să-mi vegheze mie somnul. Mai exact spus, vecinii `ăi mai tineri care se pare că duc lipsă de neuroni, adicătelea, duc lipsă şi de odihna ce ar trebui să le fie necesară în prealabil. Adicătelea, ei au insomnii tot timpul şi dacă tot e mai răcoare acu’ pe timpul nopţii, ce-ar fi să stea la o mică „chetuială”, cu voce tare (fix în faţa blocului meu), că nu ar strica, ce naiba! Nuuu, şi nici ăştia nu fac zgomot. Deloc.

După ce îmi fac o mie şi unul de nervi, unul după altul şi după ce mă satur de privit tavanu-mi alb, imaginându-mi cu străduinţă că ar exista şi o lume mai bună (poate) şi după ce mă strămut pe toate părţile corpului încercând să găsesc o poziţie convenabilă de un posibil somn, nici aşa nu reuşesc pentru că nu se poate dom`le. E prea cald. Sunt 28 de grade Celsius frăţioare la 2 noaptea. Şi, iar rezultă că nu pot dormi. Dacă m-aş fi născut în bătrâna Africă unde temperaturile-s aşa tot timpul, poate că n-aş mai avea probleme.

Dar de vreme ce noaptea cu liniştea-i îmbietoare scoate în evidenţă şi mai tare activităţile nocturne ale celorlalţi membri ale speciei umane cu o preocupare mai slabă pentru propria-şi persoană, se pare că nici eu nu voi fi capabilă să fac acest lucru.

Sper că măcar voi dormiţi ca nişte îngeraşi ca să-mi puteţi citi dimineaţă aberaţiile cu atenţie.

V-am pupat.

Acest nou tip de flotare se pare că este foarte uşor de realizat, mai ales că se poate lua contact direct cu solul (la propriu). Mediul de desfăşurare a exerciţiului fizic este unul foarte comun (tot la propriu) - adică pe faleza Dunării din Galaţi, în văzul lumii. Dar ce contează, atâta timp cât el se păstra în formă?

[Special thanks to Căpşunica şi Andra, că au fost pe fază şi şi-au demonstrat live, pe viu şi în direct abilităţile „regizoreşti” ]