Sunt momente în viaţa mea, a mea, de always @ my keyboard person almost all the time când pur şi simplu deschid Notepad şi tot ce am în faţa ochilor e o fereastra albă goală. Mda, şi mă uit parcă dincolo de ea, încercând disperat ca poate poate e ceva dincolo de ea, sau poate stau ascunse nişte litere, nişte semne, orice! Dar, nu se întâmplă asta. Din nefericire. It’s just my sick imagination, don’t worry.

Anyway, pentru mine, un om care suferă permanent de logoree, să spunem parţial ca să nu exagerez (cred), simte nevoia de comunicare. Yeaaaaa… numa’ că asta e mai greu de făcut, aşa că în loc să vorbesc, fac altceva. Dea, gândesc. Pfiuuuuuu, şi gândesc atât de mult, încât la un moment dat simt că mă doare capul ca şi cum mi l-ar fi despicat cineva cu un topor iar acum se joacă înăuntru cu toate învelişurilea alea ale creierului pe care le-am învăţat la şcoala. Yes, and this really hurts.

Mă rog, spiritul meu logoreic se desfăşoară fericit chiar în aceste clipe. E ca un mieluşel zburdând pe un câmp plin de floricele şi verdeaţă alături de un cer albastru pur şi zgomotul păsărelelor cântând fericite că Soarele străluceşte cu generozitate. Nice view, huh? Well, pentru mine nu prea e a nice view, dar să zicem. Bine că nu e altfel, adică mai rău. Mă-nţelegeţi.

Şi cum sunt eu o persoana always @ my keyboard almost all the time, se întâmplă că trebuie să-mi găsesc de făcut ceva, evident. Da’ problemu’ e că nu prea găsesc. Şi dacă nu găsesc mi se face dor de făcut ceva. Adică de şcoală. Yeah, o să vi se pară ciudat, dar chiar dacă ştiu că nu învăţ nimic la şcoală interesant, măcar acolo nu stau degeaba. Defapt dacă stau bine să mă gândesc, acolo e mişto să stai degeaba.

Note to myself: trebuia să şterg rândurile de mai sus, da’ fie.

Apoi, mi-am găsit o nouă pasiune: Twitter-ul. E funny. După Twitter am găsit Lost. Că tot mă uitasem la majoritatea serialelor mişto, şi numai pe ăsta nu-l văzusem. Altă pasiune, e cititul. Şi cu toate astea, nu-mi rezolv logoreea. Nu pot vorbi cât mă uit la Lost sau cât citesc. Da’ nu mai contează. Peste 10 secunde mă leg de mâini. Ştiţi voi…

I guess I was too personal…