Sus în pom…

Morcheeba - Slow down

Me likey this song.

Think much, speak little and write less.

Gânditul prea mult strică - duce la nebunie, vorbitul prea puţin dă dovadă de lipsă de abilităţi de socializare iar scrisul şi mai puţin duce la lipsa totală a exerciţiului minţii. Mai bine zis, dacă ai acţiona aşa cum spune mai sus, în zilele noastre, ai fi considerat un neadaptat şi un maniac lipsit de caracter.

Dar în unele momente e recomandat să abordăm şi teoria asta. Sincer. Altfel spus, e bine să fim maniaci lipsiţi de caracter atunci când ni se acreşte de restu’. Face bine.

P.S. Numai ce-am „pus mâna” pe Notepad, am scris ş-apoi am dat Publish şi parcă m-am simţit mai bine. În largul meu, ca să zic aşa…

şi a face aceste schimbări poate, sau mai bine zis, este sigur benefic. Ştiţi că sunt momente în care te saturi pur şi simplu de tot ce te înconjoară şi simţi că vrei să pleci, dar nu poţi să pleci pentru că lumea reală nu-ţi permite asta. E iluzia aia a desprinderii faţă de tine însuţi. M-am lovit de multe ori de ea. Unii l-ar numi emo-ism, dar… nu prea e aşa.

Uneori vrei să fii mai visător, şi vrei să nu-ţi mai pese de ceilalţi, dar realitatea te limitează fără milă. Şi totuşi, sunt lucruri mici (cel care-a zis că lucrurile mici sunt cele care fac deliciul vieţii mare dreptate-a avut) care le putem modifica, să ne fie mai bine, să ne schimbe un pic parcursul ăsta monoton. Doar că trebuie să ai idei, timp şi ambiţie şi să vrei să schimbi ceva cu tine.

Făcând o mică paranteză, mi se pare foarte interesant că specia umană este atât de adaptabilă la orice (sau aproape orice) situaţie/ mediu. Vă daţi seama cât de complexi suntem, şi totul e abia la început pentru că oamenii încă nu şi-au descoperit limitele. Sau este posibil să nu existe limite în gândirea şi acţiunile noastre. Dar aici este altă poveste. Musai trebuie studiat mai mult aspectul ăsta.

În orice caz, am deviat de la subiectul iniţial, mi scuzi…

Revenind… Da, orice lucru mărunt schimbat de la locul său şi repoziţionat/ modificat/ etc. Poţi muta mobila prin casă, îţi poţi schimba soneria de la telefon, îţi poţi schimba wallpaper-ul, playlist-ul din player (muzica), fontul cu care scrii de obicei, genul de haine, parfumul, tunsoarea, locurile prin care mergi, felul tău de a fi, cantitatea de zâmbete afişate, numărul de îmbrăţişări date, iar lista poate continua cu succes.

E mai bine acum?

Economisim energie! Cum? E foarte simplu. Doar setăm Blackle ca homepage în loc de Google-ul normal şi rezultatul este acesta:

When your screen is white, be it an empty word page, or the Google page, your computer consumes 74 watts of energy, and when it’s black it consumes only 59 watts. Taking in account Google’s huge number of page views, according to his calculations, 750 mega watts/hour per year would be saved.

Ei, cum vă sună asta? Singurul inconvenient este că deocamdată nu există şi pentru căutări în limba română, dar… cred că în curând vor implementa şi această funcţie.

Mda… şi cu ocazia asta m-am întors şi la blogul meu iubit, că tot am văzut că mulţi dintre voi mi-aţi cerut să mă reapuc de scris şi desigur m-am bucurat că vă place să mă citiţi.

Revin în forţă mâine.

Cred că o să iau o mică pauză aici pe blog.

De ce? Nu ştiu nici eu, aşa mi-a picat să fac pe moment.

Adios!

Sunt momente în viaţa mea, a mea, de always @ my keyboard person almost all the time când pur şi simplu deschid Notepad şi tot ce am în faţa ochilor e o fereastra albă goală. Mda, şi mă uit parcă dincolo de ea, încercând disperat ca poate poate e ceva dincolo de ea, sau poate stau ascunse nişte litere, nişte semne, orice! Dar, nu se întâmplă asta. Din nefericire. It’s just my sick imagination, don’t worry.

Anyway, pentru mine, un om care suferă permanent de logoree, să spunem parţial ca să nu exagerez (cred), simte nevoia de comunicare. Yeaaaaa… numa’ că asta e mai greu de făcut, aşa că în loc să vorbesc, fac altceva. Dea, gândesc. Pfiuuuuuu, şi gândesc atât de mult, încât la un moment dat simt că mă doare capul ca şi cum mi l-ar fi despicat cineva cu un topor iar acum se joacă înăuntru cu toate învelişurilea alea ale creierului pe care le-am învăţat la şcoala. Yes, and this really hurts.

Mă rog, spiritul meu logoreic se desfăşoară fericit chiar în aceste clipe. E ca un mieluşel zburdând pe un câmp plin de floricele şi verdeaţă alături de un cer albastru pur şi zgomotul păsărelelor cântând fericite că Soarele străluceşte cu generozitate. Nice view, huh? Well, pentru mine nu prea e a nice view, dar să zicem. Bine că nu e altfel, adică mai rău. Mă-nţelegeţi.

Şi cum sunt eu o persoana always @ my keyboard almost all the time, se întâmplă că trebuie să-mi găsesc de făcut ceva, evident. Da’ problemu’ e că nu prea găsesc. Şi dacă nu găsesc mi se face dor de făcut ceva. Adică de şcoală. Yeah, o să vi se pară ciudat, dar chiar dacă ştiu că nu învăţ nimic la şcoală interesant, măcar acolo nu stau degeaba. Defapt dacă stau bine să mă gândesc, acolo e mişto să stai degeaba.

Note to myself: trebuia să şterg rândurile de mai sus, da’ fie.

Apoi, mi-am găsit o nouă pasiune: Twitter-ul. E funny. După Twitter am găsit Lost. Că tot mă uitasem la majoritatea serialelor mişto, şi numai pe ăsta nu-l văzusem. Altă pasiune, e cititul. Şi cu toate astea, nu-mi rezolv logoreea. Nu pot vorbi cât mă uit la Lost sau cât citesc. Da’ nu mai contează. Peste 10 secunde mă leg de mâini. Ştiţi voi…

I guess I was too personal…

Dar voi cu ce-aţi schimba lumea dacă aţi putea?