Sus în pom…

Dragă Jurnalule,

Acum e cea mai importantă zi pentru tine deoarece este ziua în care te-am creat, dar numai fictiv, pentru că niciodată nu am avut vreo intenţie să te creez. Acum ştiu că te vei întrista, însă niciodată nu am simţit nevoia să te am. Vrei să ştii ceva despre mine? Ei bine, îţi pot spune că am 17 ani şi câteva luni, nu sunt o fată prea obişnuită ca cele de vârsta mea, însă mă descurc. Reuşesc să supravieţuiesc, cu succes chiar. Dacă îţi voi spune că scriu frumos, probabil ai fi mâhnit pentru că ţi-ar face probabil plăcere ca eu să-mi aştern gândurile pe un caiet cu coperţi viu colorate, eventual care să aibă şi un lăcăţel, neputând fi deschis de nimeni, dar cred că e cel mai bine să nu te creez, pentru că ai risca a fi abandonat după puţin timp. Ştii că am procedat cel mai bine, nu? Aşa, aici, vei rămâne mereu, şi multă lume te va vedea, şi ştiu că ţi-ar plăcea asta foarte tare. Ce să-ţi mai spun oare? Că ziua de astăzi a fost frumoasă, exceptând anumite ore de la şcoală care m-au cam plictisit, iar în rest, a fost totul bine. Gata, ţi-ai terminat datoria, acum eu voi înceta a mai scrie.

Adio!