Sus în pom…

RottenKid mă întreabă ce desene animate îmi plac. Păi sincer, acum nu prea mă mai uit, dar, când eram mică îmi plăceau foarte tare Tom şi Jerry (nu aveam parte atunci de varianta subtitrată), Dexter’s Lab, Familia Flinstone şi ţin minte că mai erau nişte desene cu aventurile copiilor familiei Flinstone care le adoram, dar nu mai reţin exact cum se numeau.

Acum din câte văd desenele animate nu mai sunt cum erau acum ceva ani, ci… s-au transformat în nişte animaţii pline de SF şi dramă. Ceea ce nu e bine.

Mai departe leapşa merge la Quolibet, Dina şi Lemon?

Uite că iarna şi-a adus aminte că ar trebui să îşi intre în drepturi şi la noi.

Sunt curioasă, dacă va continua până dimineaţă tot în ritmul ăsta ce va ieşi.

Nu ştiu câte de reuşite-s pozele, că-s făcute pe grabă, dar esenţa contează.

LAAATER EDIT: dimineaţă

Acum câteva zile primisem pe e-mail ca şi spam asta. Să mai spun cât de stupidă şi aberantă mi s-a părut ideea lor de promovare?! Acum, când am încercat să reintru pe pagină… hopa!

Oare de ce?

Azi, văzând ce frumos a nins (ca-n poveşti) chiar dacă şi numai pentru câteva minute, mi-am adus aminte de zăpezile din trecut. „Zăpezile din trecut”… vorbesc de parcă ar fi acum două secole. Dar, cam aşa e, îmi aduc aminte de ultima zăpadă de-ţi ajungea mai sus de genunchi când eram eu prin clasa a V - VI-a cred, şi era tare frumos atunci.

Ne adunam toţi copiii din bloc şi ne făceam cazemate, oameni de zăpadă şi ne bulgăream (şi chiar de nu prea adoram eu să primesc bulgări nu pot să fac decât să-mi aduc aminte cu plăcere). Frigul nu-l mai simţeam şi nici timpul cum trece. Eram copii, în adevăratul sens al cuvântului.

Azi, a nins. Eram la şcoală şi toţi colegii când au văzut primii fulgi au sărit la geam reacţionând exploziv/ bucuroşi. Tot copii am rămas…

E drumul în care păşesc în fiecare dimineaţă, parcă printre străini; străini născuţi de răsărit, cu feţe grăbite sau încruntate, pe străzi deja cunoscute dar care-mi spun în fiecare zi o nouă poveste, văd copaci ce-şi deplâng soarta acum şi stau zgribuliţi şi singuratici, fără frunze, culoare şi foşnet; străzi murdare ce plâng adunându-şi lacrimile în gropile formate de trecerea timpului şi lumina; lumina care lipseşte cu desăvârşire; simt frigul, aud zgomotele făcut de maşini sau animale, iar dacă vreau, opresc tot din jurul meu şi aud doar liniştea.

Mâine dimineaţă îmi doresc să fie zăpadă în drumul meu. Să fie senin. Să fie mai cald. Să văd mai multe zâmbete.

Pfu, ce veche-i poza asta… Există nişte nume de familie chiar ciudate, cum ar fi:

Şi totuşi, exemplul de sus nu e prea concludent, auzisem din anumite surse că există şi prenumele „Moderata” sau „Smochina”.

Întrebarea e cât de inspiraţi au fost părinţii respectivelor persoane ce poartă acel nume. Nu ştiu, mie nu-mi sună bine. Unii oameni sunt unici şi foarte inventivi, de asta nu ne putem îndoi.

Deschid Notepad, am o mie de idei, scriu vreo zece rânduri, mai stau cinci minute şi recitesc, şterg tot, scriu alt titlu, mai scriu două cuvinte, pun câteva puncte de suspensie, dau să închid şi nu salvez. Bis. Bis. Bis.

Acestea fiind zise aseară am fost la concert la Viţa de Vie şi, într-adevăr, Despot şi restul cântă mă-sa live! Geniali. Păcat de locaţia concertului, se putea şi mai bine.

În rest, toate bune şi frumoase, am rămas euforică de aseară… *praf de stele*