An apple a day keeps the doctor away
Am mâncat multe mere, dar…
Ca fiecare, urăsc să fiu bolnavă şi să fiu nevoită să mă duc la medic, dar atunci când situaţia se agravează şi lucrurile par a o lua razna, nu am de ales. În general, medicii din spitale, de la Urgenţe, nu prea îşi dau interesul dacă se trezesc că vii la ei cu o tuse şi puţină febră şi în consecinţă sunt nevoită să mă duc la alt medic, la cabinetul lui particular în speranţa că îşi va da mai mult interesul şi nu mă va mai trata cu aceeaşi greaţă ca cei dinainte menţionaţi. Plus că, de multe ori la Spital ori e îngrămădeală mare şi trebuie să aştepţi mult şi bine, ori nu se găseşte doctor disponibil să te consulte… Poveşti.
A fi medic şi a avea propriul tău cabinet ar fi ideal. Sau cel puţin aşa pare. Dacă eşti destul de „popular” (te vorbeşte lumea prin oraş că eşti „bun”) şi ai pacienţi fideli, ai asigurat profitul echilibrat. Şi pe deasupra, lucrul la cabinet nu pare atât de stresant ca cel din spital. Preţurile la consultaţii sunt şi ele la fel de piperate. Adică… dacă vrei să ţi se dea atenţie mai multă, plăteşte tată! Nu înţeleg totuşi atitudinea diferită deoarece natural ar fi ca şi cei din spitale să fie la fel de preocupaţi de starea bolnavilor, iar serviciile să fie la fel sau chiar mai calitative. Că deh, un procent din salariile părinţilor se duc la sănătate.
Dar… ce visez eu aici? Noi n-avem spitale cu paturi îndeajuns şi sânge pentru bolnavi şi povestesc despre medici amabili şi servicii ireproşabile.
Cu toţii ne-am dorit să fim de mici doctori (pentru că nu puteam face diferenţa atunci dintre medic şi doctor) pentru că aveam de cele mai multe ori în minte ideea de a vindeca/ oamenii, de a fi mici magicieni, chiar atotştiutori. Mai târziu, am aflat că medicii sunt nişte oameni respectaţi, iar apoi că marea majoritate au nişte salarii foarte frumoase şi că a fi medic înseamnă a te învârti într-un cerc de oameni deosebiţi. Cu toate astea, e prea târziu pentru a-mi mai dori să mă fac medic, deja mi-am ales altceva.
Sănătate!


January 29th, 2008 at 10:03 pm
ce ti-ai ales sa fii?
January 29th, 2008 at 10:28 pm
Viata de medic e frumoasa, dar drumul pana la un salariu satisfacator si cabinet personal, e extrem de lung si anevoios din pacate. De aici si interesul scazut sau crescut al unor medici…
Life goes on si sper macar ca batranetea sa imi fie calma
Orice ti-ai alege sa faci mai departe, trebuie sa faci cu placere/pasiune si astfel sa nu ajungi sa regreti nici o decizie.
January 29th, 2008 at 10:33 pm
chiar, ce ti-ai ales sa fii?
January 29th, 2008 at 10:47 pm
Initial am ales Medicina pentru ca am crezut ca altundeva nu m-as fi descurcat, acum stiu ca am ales-o pentru ca e domeniul in care pot avea performantele cele mai mari.
Cat despre atitudinea medicilor,uneori o vad mai mult ca un raspuns la atitudinea oamenilor.. Iti urez mult succes pe drumul ales, Cornelia, cu toate ca eu tot la tine vin pentru un sfat medical
January 30th, 2008 at 9:39 am
@Claudiu, Manu - să fiu? Nu e o meserie propriu-zisă la care m-am gândit, însă mă gândesc la un domeniu: comunicare şi relaţii publice (aici se include advertising, media, resurse umane, copywriting maybe… )
@madi - tu o să fii unul din medicii de care menţionam eu mai devreme, indiferent unde o să profesezi - răbdătoare/ calmă & pasionată (eu una aşa te văd)
Cât despre atitudinea medicilor ca răspuns la atitudinea oamenilor… eu cred că unii medici au ajuns să fie plictisiţi, unii, subliniez. Iar oamenii, poate au un comportament mai neadecvat datorită faptului că probabil ar fi ajuns la culmile disperării din cauza bolii/ durerii, iar aici, la fel, cazurile sunt limitate.
February 2nd, 2008 at 11:54 pm
Am vazut ca unii se duc la medicina pentru performante ??? frate unde mai e pasiunea de a face ceva ??? pasiunea de a salva o viata, pasiunea pentru oameni oricum ne ar trata ei ?? pasiunea de a respecta anumite coduri medicale si morale …etc. si daca vrei sa faci medicina … vino in state vino sa vezi aici cum te trateaza medicii si aici vorbesc din proprie experienta … ma scuzati medicii romani nu o sa fie si nu o sa ajunga nici macar la unghia de la degetul mic de la picior a celor de aici … sunt prea putin cei ce merita respectul oamenilor in romania …
February 6th, 2008 at 11:25 am
avantajul de a fi medic si sa ai un cabinet particular? am patit-o pe pielea mea. m-am dus frumos la dermato (i policlinica) ca mi-a aparut ceva pe mana si cand am ajuns in cabinetul respectiv se uita aia la mine cu o fata “pt o asemenea grozavenie ai venit la mine? nu-ti pot da un diagnostic aici. ia cartea mea de vizita si te astept la ora 4 la mine la cabinet.” pt ce? ca sa dau o gramada de bani pt o consultatie banala care o putea face si acolo. aveam o ciuperca pe mana si ca tratament mi-a trebuit cateva pastilute si o crema. nu putea sa-mi dea reteta de la policlinica? putea, dar mai trebuia si femeia sa mai faca un ban. cam asta-i cu sanatatea in Romania degeaba platim atatea impozite pt sanatate ca tot cu greata ne trateaza