Cuvintele nu au rău de înălţime.

Archive for January, 2008

Frumoasă periculoasă

Saturday, January 19th, 2008

Cel mai frumos lucru este să ştii că undeva, pe lumea asta, există o persoană ce nutreşte sentimente frumoase doar pentru tine.

New soul

Thursday, January 17th, 2008

Foarte drăguţă melodia de la reclama pentru super-scumpul-subţirelul MacBook Air; scump şi la propriu, şi la figurat.

Melodia e cântată de o tipă Yael Naim şi se numeşte „New soul”. Titlul melodiei e oarecum în ton cu noul produs al companiei Apple, ce aduce într-adevăr un alt suflu în materie de utilitate, design, şi performanţă în ceea ce priveşte notebook-urile. Enjoy!

De ce să ne uităm mai rar la tv.

Sunday, January 13th, 2008

Fără să vreau, din nefericire, am văzut câteva secvenţe din emisiunea asta. În primul rând, mi se pare că e o idee mai mult decât proastă să „promovezi” astfel de „case” (dacă li se poate spune aşa), ale căror proprietari nu au bunul simţ de a-şi curăţa singuri locul în care locuiesc zi de zi.

Faptul că toate replicile celor care participă la emisiune sunt regizate e evident, însă… ceea ce m-a indignat pe mine cel mai mult este verosimilitatea stării igienice a caselor respective. E real (chiar există astfel de oameni care pot trăi în mizeria aia şi care pe deasupra mai sunt de acord să apară şi la tv?!?!) sau e totul doar o farsă care ar putea să servească întru promovarea sponsorilor (produsele de curăţat respective ce tot apar între pauze)?

De ce să ne uităm mai rar la tv? Pentru că putem da de tipul ăsta de emisiuni care fac de ruşine şi televiziunea respectivă, dar şi oamenii care iau parte la tot acel show.

Pentru cei care ţin la memoria RAM

Thursday, January 10th, 2008

Adică pentru cei ca mine.

În „era” în care cerinţele pentru un sistem de calcul cresc (în special în ceea ce priveşte viteza de procesare, spaţiul de stocare şi memoria RAM) apar diverse produse software din ce în ce mai inovatoare dar care, pentru un utilizator care nu dispune de resurse atât de bogate, folosirea lor nu ar spori eficienţa şi plăcerea (ce geeky sună aici) lucrului la PC/ Laptop. De-a lungul timpului am căutat să găsesc progrămele bune, care consumă puţin (RAM şi spaţiu), îşi fac bine treaba şi nu în ultimul rând care sunt şi freeware.

Acestea fiind spuse, am decis să fac o mică listuţă cu câteva recomandări - software ale cărui caracteristici se regăsesc mai sus.

Player audio
: foobar2000 - chiar dacă nu arată pe atât de sexy precum Winamp, de multe ori ştiţi voi… vorba aia… ce e mai simplu arată şi mai bine. Iar aşa şi foobar2000; pentru cei care nu sunt mofturoşi în ceea ce priveşte design-ul, e perfect. E simpluţ, uşor de configurat, consumă puţin - până la 10MB iar avantajul folosirii acestui program e că poate reda cam orice tip de fişier audio (cum ar fi: MP3, MP4, AAC, WAV, FLAC, etc) iar în noua versiune poate fi şi puţin customizat.

Browser-ul: aici intervine o problemă puţin mai măricică, pentru că se bat cap în cap două chestii. Oscilez între Opera şi Mozilla Firefox. Am testat şi Opera, şi e mai rapid decât Firefox, însă are un maare minus - nu se pot configura atât de uşor setările pentru a bloca reclamele flash, pe cât se poate realiza asta în Firefox. Sigur, acum rămâne la alegerea fiecăruia în funcţie de faptul dacă pot suporta sau nu reclamele flash. Altă alternativă la browser ar fi Flock fiind dedicat în special pentru bloggeri.

File manager
: M-am obişnuit acum cu Total Commander în loc de Explorer. Consumă şi ăsta ~ 10MB, e uşor de folosit şi foarte util.

Image viewer: Aici folosesc IrfanView. La fel: uşor de folosit, posibilităţi de editare a pozelor (redimensionare & co), putând să redea şi fişiere audio (dar pentru asta se găsesc plugin-uri pe site-ul de rigoare) şi este şi… freeware!

Player video: Ei, la secţiunea asta lucrurile stau foarte foarte simplu. CCCP - sau Combined Community Codec Pack, rezolvă problema codecurilor şi a player-ului video dintr-un singur foc. Adicătelea împuşcă 2 iepuri dintr-o lovitură. „Pacheţelul” conţine cât şi codec-uri, atât şi player-e video (FFDShow, Media Player Classic, Haali Media Splitter, Zoom Player, CoreWavPack, etc. - nu le mai enumăr pe toate că le găsiţi pe toate pe site) uşurând vizionarea fişierelor video.

PDF reader
: Când mă gândesc la PDF, mă gândesc la Foxit reader. E o alternativă freeware, ce consumă puţine resurse, deci… întruneşte toate caracteristicile necesare.

Emulator de imagini: Aş zice aici Daemon Tools. Freeware şi el.

Antivirus: Eram să uit de ce e cel mai important dar bine că mi-am adus aminte. La categoria asta recomand Avira AntiVir PersonalEdition Classic. Până acum nu am avut probleme, mi-a detectat eventualii viruşi. Consumă ~ 8MB. O mică configurare nu ar strica. La capitolul securitate adaug şi ThreatFire & Spyware Blaster.

Client pentru torrenţi: uTorrent.

Chat: Deşi există variante care ar fi cică mai bune pentru chatting, am rămas la Yahoo! Messenger. Folosind ultima variantă (care se pare că merge şi pare-mi-se consumă o idee mai puţin decât anterioara?) am umblat puţin pe la ea scoţând reclamele, făcându-l puţin mai light. Am încercat şi Pidgin dar… nu ştiu ce mă ţine să rămân la Y!M.

Utilitar pentru monitor: ClearType - este recomandat în special celor ce deţin LCD-uri, ce îmbunătăţeşte substanţial citirea de pe ecran.

Theme: dacă totuşi nu vreţi să rămâneţi la theme-urile clasice de XP, Zune sau XPize ar reprezenta câteva idei foarte estetice.

Sper că v-am dat idei, sau măcar alternative utile. Dacă aveţi alte întrebări/ sugestii/ alte recomandări, căsuţa de jos vă stă la dispoziţie.

Ochelarii

Monday, January 7th, 2008

Eu una, ador să port ochelari. Însă impactul pe care îl poate avea purtarea acestora asupra imaginii unui individ este… mare! And it’s true. ;)

Exemplul 1

Exemplul 2

Exemplul 3

Ca-n poveşti

Monday, January 7th, 2008

Aşa a nins de ieri, şi ninge în continuare. Recunosc faptul că eram invidioasă pe cei din Bucureşti sau alt oraş care aveau parte de un aşa peisaj. Afară nu e aşa de frig, e chiar senin, am văzut pe stradă şi câţiva copii care se dădeau cu sania!

Aşadar, e o zi perfectă de iarnă. Mi-aş fi dorit să ies afară să fac mai multe poze, dar, din motive de sănătate, prefer să stau în casă la căldurică.

Picture 036

Picture 033

Picture 035

Întrebarea e cât o să dureze minunea?

Noutăţile din învăţământ

Thursday, January 3rd, 2008

După cum bine ştiţi (sau nu?) există un pachet de legi pentru reorganizarea învăţământului. Well, acest pachet de legi aduce lucruri bune cred eu pentru sistemul educaţional.

Modificările în ceea ce priveşte bacul:

Art. 30. (1) Învăţământul liceal se finalizează cu examen de bacalaureat.
(2) Examenul de bacalaureat este un examen naţional şi se desfăşoară pe baza unei metodologii elaborată şi aprobată de către Ministerul Educaţiei.
(3) În fiecare an şcolar se organizează două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
(4) Examenul de bacalaureat constă în susţinerea a două, respectiv trei probe comune, după caz, şi a altor două probe specifice diferenţiate, în funcţie de filieră, profil şi specializare.

(5) Probele comune sunt:
a) limba şi literatura româna, scris şi oral;
b) una din limbile moderne de circulaţie internaţională studiate în liceu, oral;
c) limba şi literatura materna, scris şi oral, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, respectiv limba si literatura modernă, pentru elevii care au urmat studiile liceale în limba de predare limba modernă respectivă
(6) Probele specifice examenului de bacalaureat sunt stabilite de Ministerul Educaţiei şi sunt făcute publice la începutul primului an de studiu al învăţământului liceal.

Cu alte cuvinte, va fi mai uşor pentru că s-ar da bacul la 4 obiecte teoretic: limba română, o limbă străină şi încă 2 obiecte care ţin de profil.

Nelămurirea mea e alta: dacă se votează pachetul ăsta de legi toate modificările vor fi aplicate şi pentru anul de învăţământ 2008 - 2009? :-/

Voi ce părere aveţi de toate astea?