Sus în pom…

Pfiu, parcă n-am mai scris de un car de ani pe blog, dar adevărul e că pentru câteva zile am cam şi uitat de el. Vreau aşa de tare să scriu. Îmi perindă prin minte o mie de idei, dar problema e că nu mi le pot aduna (din nuş-ce-motive) şi oricât m-aş chinui să scriu cumva, nu reuşesc. Cu mânuţili înfrigurate am schimbat tema, pentru a mia oară, şi ştiu că poate e enervant pentru unii şi obositor pentru mine, dar… asta e. E posibil să o mai schimb de acum încolo, până ce-mi convine întru totul.

În altă ordine de idei, o să scriu, mai bine şi mai des de acum încolo, pentru mulţumirea mea sufletească. A, încă ceva… îmi trecea prin minte ca peste ceva timp (mai mult timp) poate să renunţ la susinpom.com, cu toate că îmi e drag tare numele… Am reflectat mai bine şi am ajuns la concluzia că poate mi-ar prinde bine să mă reprofilez în materie de blogging şi să scriu articole bazate pe un anumit domeniu, mai clar. Încă nu ştiu ce, dar cine ştie ce o să se mai întâmple într-un an, doi.

Revenind la titlu, asta chiar a fost pauza mea de ceai. E timpul să mă întorc la alte activităţi pro-intelectuale.

Buh-bye.

Februarie, abia dat în pârg, nici măcar trecut de jumătate, ce alintă cu ale sale condiţii climatice demne de plâns mirificul nostru oraş, Galaţi, şi ce mătură nemilos toate blocurile corean-like, mai mai dând la o parte varul abia aplicat astă-vară de unii şi alţii; februarie… treci odată mai repede din faţa… blocului meu!

Trecând peste detaliile nesemnificative ale prezentului…

Aştept iarba evident verde, ghioceii, toporaşii, lalelele, lăcrămioarele, mirosul proaspăt de copăcei înfloriţi, înverziţi şi albăstriţi, dimineţi însorite pe drumul înspre şcoală… şi înapoi, razele Soarelui care să îmi gâdile pupilele mele fericite, vântul ăla plăcut care nu mă face să îmi fie frig şi zilele puţintel mai lungi… Cu alte cuvinte, aştept anotimpul ăla adorabil.

Acum să trecem şi peste dorinţele fanteziste ale celui de-al doilea eu şi să revenim la realitatea crudă…

Mai sunt literalmente 2 zile de vacanţă, care şi alea văd de pe acum cum se vor scurge exact ca mierea din borcan, şi… da, mai sunt 2 zile de vacanţă.

V-am spus că aştept primăvara cu nerăbdare?

That 70’s Show e un serial ideal de comedie. A fost dat şi la TV cândva, dar nu contează dacă e mai vechi. Acum cu greva asta, nu apuc să mai văd aproape niciun serial bun nou.

Susţinut de personajele atât de diferite între ele, şi totuşi care se completează atât de bine, adăugând replicile memorabile, constituie pentru mine unul din cele mai bune seriale pe care le-am văzut până acum.

Pentru cei plictisiţi şi cu chef de uitat la seriale, îl recomand pe ăsta cu toată căldura, mai ales că un episod are doar ~20 minute. Din păcate, n-am găsit niciunde melodia cu care încep episoadele, dar dacă aveţi, e-mail it to me, please. Mulţumiri anticipate.

Aici şi aici găsiţi filmuleţe dacă habar n-aveţi despre ce e vorba şi vreţi să vă faceţi o idee.

Peace!

…you never know what you’re gonna get.

De ce suntem tocmai noi pe pământul ăsta şi care e rolul nostru aici? De ce avem tocmai noi parte de atâtea beneficii ale dezvoltării tehnologiei iar oamenii de acum 100 de ani nu au avut parte de ele? De ce mintea umană are tendinţa să evolueze? Există destinul? De ce suntem fiinţe sociabile? De ce există conflictul ăsta între teoria evoluţionistă şi cea creştină? De ce avem sentimente? De ce există Universul? De ce există oxigenul şi apa?

Aş putea continua cu lista până mâine dimineaţă. Dar vreau să vă plictisesc. Vă mai puteţi pune şi voi destule întrebări.

Răspunsurile la toate întrebările astea nu există. Iar dacă există, sunt doar speculiative. Şi de ce nu există? Pentru că dacă ar exista, toate vieţile noastre ar fi exact ca într-un film prost în care poţi ghici dinainte ce replici sau ce scene vor urma iar totul s-ar transforma într-o existenţă plictisitoare şi lipsită de satisfacţii. Misterele sunt bune, au şi ele rolul lor. Prin complexitatea noastră, noi înşine suntem un mister, ceea ce ne face deosebiţi. Aşa că tot ce e de făcut e să ne bucurăm din plin de existenţa asta efemeră deocamdată, pentru că la asta suntem limitaţi şi să nu mai punem întrebări mai deloc. Think about it.

Totuşi, un lucru ştiu sigur… nimic nu e întâmplător.

Momentan am o fixaţie cu simplitatea. Simplitatea pe blog. Aşa că am pus-o în practică. Mi-am găsit o temă mai aerisită iar header-ul e de fapt primul header al blogului, de acum 1 an. Chiar îmi place poza asta.

Pagina de About nu vrea să meargă, dar… asta e, deocamdată.

Ping me if you like it.

P.S. Ce frumoasă e viaţa în vacanţă!

Later Edit: Back la tema veche. În căutarea uneia perfecte…

Later Later Edit: Finally, m-am chinuit să modific puţin tema asta şi am reuşit. Am renunţat la smileys de tot că nu se vedeau prea bine. And that’s all folks!

Şi uite aşa am trăit şi am ajuns să facem şi cea de-a doua ediţiune de schimb de cărţi la Galaţi, în B50. De data asta s-a făcut să fim mai puţini oameni, deşi se preconiza a fi mai mulţi. De cărţi nu ne plângem, pentru că au fost destule titluri.

Par example: Femeia nisipurilor, Vrăjitoarea familiei şi alte legende ale oraşelor lumii de azi, Moarte pocitaniilor, şi chiar şi ceva audiobook-uri.

Cine-a fost prezent?

- Moi + Auraş
- Andrei + Anca
- Dina
- Emilia
- Florin

De data asta a fost altfel. Nu am făcut numai schimb de cărţi. Ci şi schimb de link-uri, ţigări (not me), poze, filmuleţe pe YouTube şi discuţii despre şcoală, bloguri, şi multe alte chestii. Aşadar, a fost schimb de cărţi mai deosebit, că deh, şi noi moldovenii suntem mai deosebiţi. A, şi să nu uit, Andrei a făcut şi live blogging.

Şi-acu’ şi ceva poze:

Cărţile erau puse fix invers, da’ am întors-o ca să se vadă titlurile, şi aşa am sfidat şi legile gravitaţiei:

Ceai de mentă + cărţi: