Sus în pom…

Cuvintele nu au rău de înălţime.

Thursday, March 13, 2008

Campanie pentru scrierea corectă

faratitlu

De-a lungul timpului, am întâlnit oameni care din comoditate sau din dorinţa de a fi „cool” foloseau anumite scrieri specifice ale cuvintelor. Desigur, şi eu la începutul contactului cu internetul, am fost „atinsă” de fenomenul acesta, dar pe parcurs mi-am dat seama de fapt cât de importantă e scrierea cel puţin integrală a cuvintelor, şi că exersarea continuă a acesteia mă ajută să mă obişnuiesc să scriu şi foarte rapid, respectând în acelaşi timp şi regulile.

Faptul că sunt o perfecţionistă convinsă mă face să nu pot suporta abaterile foarte grave şi intenţionate de la regulă.

Şi nu, n-am înnebunit, dar nu îmi place când văd că există bloguri chiar în care sunt scrise lucruri frumoase poate, dar stilul de scriere e… mIRC type. Nu mă înţelegeţi greşit, însă în cazul textelor de dimensiuni mai mari va fi mai uşor şi plăcut de citit atât timp cât totul e în regulă. Tot răul e spre bine. ;) Până şi stilul de scriere (@PC) ţine şi el de felul de a fi al unei persoane. Efectiv, de imaginea online a acesteia chiar.

Acestea fiind zise…

Încurajez cu încredere scrierea corectă a cuvintelor în limba română, respectiv:

- evitarea folosirii „k”-ului în loc de „c”;
- evitarea folosirii prescurtărilor de genul „d”, „c” şi „p” pentru „de”, „ce” şi „pe”;
- evitarea folosirii cuvintelor prescurtate ce includ consoana „k”;
- evitarea folosirii grupurilor de litere „sh” şi „tz”;
- evitarea folosirii literei „y” în loc de „i”;
- evitarea folosirii „’” în loc de cratimă (-) (eroare adăugată la cererea cititorilor)
- evitarea folosirii spaţiului în loc de cratimă (eroare adăugată la cererea cititorilor)

La acestea adaug regulile de bază în scriere:

- virgula (,) se pune imediat după cuvântul respectiv, urmând obligatoriu spaţiu apoi;
- punctul (.) suferă acelaşi „tratament” ca şi virgula;
- semnul întrebării (?) se pune exact după cuvânt şi el, urmând un spaţiu, apoi începutul următoarei propoziţii; acelaşi lucru şi pentru semnul exclamării (!);
- parantezele rotunde se aşează exact aşa: abc (exemplu) def;
- cele „două puncte” respectă regula de la virgulă şi punct;
- punctele de suspensie sunt doar 3 puncte, şi nu 10, cum am mai văzut: exemplu… exemplu;
- punctele de suspensie aşezate în faţa unui cuvânt nu au spaţiu înainte de acesta: …exemplu;

La acestea, recomand eventual folosirea unei tastaturi româneşti (cu diacritice) pentru scrierea corectă integrală - tastatura lui Secărică. Dacă nu, e ok şi fără, numai să fie corect şi gramatical vorbind.

Acum şi pentru cei care vroiau şi vor vrea banner am făcut unul. Dacă vreţi şi alte mărimi… ;)

susinpom

Codul - copy/paste unde vreţi voi :)

<a href="http://www.susinpom.com/2008/03/13/campanie-pentru-scrierea-corecta/" target="_blank"><img src="http://www.susinpom.com/wp-content/2.png" alt="susinpom" /></a>

scris de Cornelia at 2:59 pm  

19 Comentarii »

  1. Bv! M-ia plakut postul.Yo zyk sa faci nyshte benere sa puna si noi pe bloage.

    (Acum pe bune: Daca vrei sa promovezi asta incearca sa faci niste bannere de diverse marimi si culori.)

    Ionut Puiu — March 13, 2008 @ 3:38 pm

  2. din “cauza” ta am început să folosesc diacriticile pe blog:)

    Alexandru Petraş — March 13, 2008 @ 3:44 pm

  3. Şi eu sunt perfecţionist (dar nu şi perfect). Cred că cel mai dificil pentru generaţia “messenger” este instalarea diacriticelor. Poate un post viitor pe această temă. Succces!

    Alexandrog — March 13, 2008 @ 3:46 pm

  4. Susţin campania […]

    pliscu — March 13, 2008 @ 3:52 pm

  5. Nu c-ar avea vreo importanţă, dar Văraru te susţine şi Vudinka urlă din spate că şi ea face la fel.

    Văraru — March 13, 2008 @ 4:19 pm

  6. Are importanţă :)

    Cornelia — March 13, 2008 @ 4:28 pm

  7. Eu nu folosesc diacriticele…din comoditate cred dar si din motive tehnice (de ex. Yahoo! Mail cu suporta disctricele si sincer scriu mai multe mail-uri decat posturi pe blog). In schimb le folosesc cu strictete in documentele oficiale :)
    Mult succes cu aceasta campanie! Sper sa schimbi ceva in limbajul celor care se cred “cool”! o sa pun si eu un banner pe blog (nu faci si o varianta roz? :D )

    mickey — March 13, 2008 @ 8:11 pm

  8. În ceea ce priveşte prezervarea limbii romane, sunt de acord cu observaţiile. Sunt şi eu un veteran al chatului şi pot să spun că nu mi-am pierdut deprinderile de scriere litereră corectă. Chiar încep adesea propoziţiile cu literă mare. Cine mai face asta? :) În cadrul chatului informal încalc totuşi diverse reguli “sfinte” pentru efect. Pentru amuzament.

    Cu blogurile e o poveste diferită. Ele sunt instrumente de publicare personală. Regulile de scriere sunt undeva între exigenţa jurnalismului oficial şi permisivitatea pentru unele scăpări, greşeli, aliteraţii. Aici depinde de fiecare. Şi, oricum, să nu facem confuzie între bloguri scrise de profesionişti şi blogul unui adolescent “cu fiţe.”

    În orice caz, noul fenomen al comunicării online generează deja o nouă si bogată cultură care incepe sa devină la fel de importantă ca cea deja clasică de acum. Utilizarea figurilor emoţionale, a prescurtărilor, etc., crează un conţinut si o limbă specifice în faţa căruia s-a închinat chiar şi noul DOOM II, care a adoptat tot felul de englezisme în transcriere românească.

    P.S. personal: Adun prieteni pe Twitter. Cine e interesat ma găseşte acolo: http://twitter.com/mariuss

    Marius — March 13, 2008 @ 8:57 pm

  9. Daaaaaa. Stai pe aici. Ăştia ca tine sunt o specie pe care de dispariţie.

    Alex Trusk — March 14, 2008 @ 7:40 am

  10. deşi mi se pare o luptă fără speranţă (sau poate tocmai d’aia), mă înrolez şi eu :)

    aciddu — March 14, 2008 @ 8:57 am

  11. SmartBoobs.com devine idolul Vărarului pentru că scrie legile blogging-ului şi are şi twitter.

    Văraru — March 15, 2008 @ 9:05 am

  12. Shhhhht :))

    Cornelia — March 15, 2008 @ 9:25 am

  13. Educativ;)

    madi — March 15, 2008 @ 8:03 pm

  14. ziua buna! excelenta intiativa! dar ar mai fi ceva: reguli de scriere corecta conform noii gramatici a limbii romane… eu am terminat scoala de cativa ani si nu reusesc sa gasesc detalii referitoare la acest subiect.

    iais — March 31, 2008 @ 10:37 am

  15. Poate ar trebuie sa fie si o campanie impotriva “maimutelor” care exprima ceea ce noi nu suntem in stare sa exprimam prin cuvinte. De ce trebuie sa fie mascariciul asta :)) cand ar putea fi un simplu HAHAHA? De ce e neaparat sa te tavalesti de ras: =)) cand poti spune: HAHAHA la patrat! Fiti si voi mai realisti, mai “fizicisti” si nu va lasati dusi de val!

    Rux — April 7, 2008 @ 9:07 pm

  16. Sustin ideea de a scrie corect! ;)

    cartush — May 7, 2008 @ 12:40 am

  17. Şi eu susţin ideea de a scrie corect.
    E adevărat că tot mai mult se folosesc prescurtările de mai sus, dar nu pe toţi îi influenţează la fel. Recunosc şi eu le folosesc pe unele dintre ele foarte des, pe mess, dar când am dat examen la facultate, unde trebuia să ştiu toate regulile, inclusiv cele cu “(”, “:”, “;” şi toate cele (şi diacritice), sunt mândră să vă spun că nu am avut nici o greşeală.

    Andreea — August 7, 2008 @ 2:49 pm

  18. Nu pot decât să mă bucur că există persoane care chiar susţin campania :P

    Cornelia — August 7, 2008 @ 3:02 pm

  19. sustin aceasta campanie!Am facut si un articol pe blog-ul meu!

    butcher — August 7, 2008 @ 4:54 pm

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un comentariu

Powered by WordPress

web stats