Culoarea ploii
Obsesiile sunt bune.
Tu, cititorule, eşti aproape sigur o fiinţă îmbibată cu obsesii, cu ticuri, cu expresii verbale folosite în exces, cu gesturi şi reacţii specifice care, recunoaşte, te definesc şi nu poţi scăpa de ele atât de uşor, sau cel puţin nu de cele care îţi „dăunează” ţie sau celor din jur.
Obsesiile sunt ceea ce te fac să te dezlipeşti de viaţa cotidiană, de banalitatea atât de sufocantă ce o inspiră cei din jurul tău şi te ajută să te ataşezi şi să te regăseşti încontinuu în sunete, culori, mirosuri şi oameni care aduc o tentă stridentă în viaţa ta plictisitoare până ce ajungi la concluzia că respectiva obsesie îşi pierde din candoare şi îţi găseşti o alta. E ca şi cum te învărţi într-un cerc, străduindu-te încontinuu să găseşti ceva ce să te schimbe pentru o anumită perioadă de timp, mai lungă, mai scurtă sau chiar pentru totdeauna.
Tu, cititorule, îţi găseşti refugiul în cele mai banale şi insignifiante ocupaţii, în cea mai extravagantă muzică, în cele mai violente culori, în cele mai deosebite parfumuri, transformându-te astfel într-o persoană fabuloasă, specială.
Obsesiile mele sunt ciudate, dar îţi prezint una dintre ele…
P.S. Dacă nu te regăseşti în ceea ce-am scris mai sus… c’est la vie.
