Sus în pom…

…de Michael Cunningham.

Vă mai aduceţi aminte că la şcoală prin clasele mai mici se făceau la engleză nişte ore care aveau tema „Don’t judge a book by it’s cover”, sau ceva de genul ăsta? Oricum, cartea asta e deosebită. Prima oară m-am îndrăgostit de titlu care mi-a rămas întipărit în minte până ce am terminat prin a lua cartea acasă.

Cartea este efectiv împărţită în 3. 3 poveşti ce se situează în 3 epoci diferite - prezent, trecut şi viitor. Pe parcursul acestor 3 părţi se îmbină poveştile diferite cu versuri de Walt Whitman ceea ce îi dă o tentă neobişnuită. De Walt Whitman nu am auzit până acum, iar fragmentele din poeziile lui ce apar în carte sunt chiar drăguţe, am să citez mai jos cele care mi-au plăcut.

Un copil m-a întrebat Ce e iarba? aducându-mi un smoc în mânuţe.
Cum să-i spun, să-i răspund? Decât el nici eu nu ştiu mai mult.
E poate însăşi stema firii mele ţesută din verdele fir al speranţei.
Poate că e năframa lui Dumnezeu
Darul lui înmiresmat, amintire lăsată-ntr-adins pe pământ,
Cu numele lui, de stăpân, într-un colţ, să se poată zări şi să ne iscodim A cui o fi?

În prima parte se prezintă o poveste tristă, într-un trecut cu personaje suprarealiste (sau aşa mi s-a părut mie), cu o acţiune banală dar ce conferă o anumită fluiditate şi decorul ce este sugerat mi s-a părut întunecat. A doua parte a cărţii are acţiunea în prezent, firul epic având tentă poliţistă, ceea ce nu prea s-a lipit de mine. Iar a treia parte este foarte futuristă, SF, dramatică. Locul desfăşurării poveştilor este New York, schimbat de-a lungul anilor. În concluzie, prima parte mi-a plăcut cel mai mult.

Cred că nu ar strica totuşi să recitesc cartea peste ceva timp…