Sus în pom…

Despre Curentul Atlanticului de Nord n-aveţi decât să învăţaţi la şcoală, dacă n-aţi învăţat deja

Despre ăla emo vă povestesc eu.

Eu nu înţeleg cum de toţi jurnaliştii ăştia şi-au dat seama abia după MULT timp că da, există copii de-ăştia emo şi la noi în ţară. Iiiiincredibil. Ce chestie. Acum putem dormi noaptea pentru că suntem şi noi, românii, în rând cu lumea.

În ultimele zile am citit foarte multe bancuri cu emo de-ăştia, unele mai seci ca altele. Cred că s-a spart conducta cu bancuri cu emo…

De când cu sinuciderea aia (citiţi şi voi pe net, eu nu mai repet) s-au trezit toţi că bre, a fi emo e nasol şi implicit hai să-i intervievăm (era un penibil de-ăsta care arăta ca o fată la Antena3 şi vorbea despre cât de senisibili şi romantici sunt emoizii ăştia), să facem proteste şi altele. Mno, şi uite cum se duce atenţia spre copii de-ăştia fără educaţie în loc să se ocupe lumea cu chestiuni mai importante.

Una peste alta, părerea mea despre aceşti emo e că… se plictisesc şi nu vor decât să iasă în evidenţă, în mod negativ. Şi mai cred că e bine să-i lăsăm în pace şi să nu le mai dăm atâta atenţie, pentru că, oricum, la un moment dat o să le vină şi mintea la cap.

Întrebarea mea finală este… dacă tot va păli magia curentului emo (cu siguranţă va păli) oare o să vină şi un curent de-ăla în care oamenii să fie super fericiţi? Nu de alta, da’ unul de-ăla chiar mi-ar plăcea

În ultimele săptămâni ni s-au tot băgat pe gât minciuni electorale, pliante, fluturaşi; am fost nevoiţi ca de fiecare dată când întorceam capul ochii noştri să dea de mutrele candidaţilor la primările şi consiliul judeţean (nu ştiu dacă există stâlp pe care n-a fost lipit vreun afiş).

Bun, şi cum astea parcă nu ar fi fost de ajuns… mă trezesc acum vreo 45 de minute că e gălăgie prin cartier (bun zic, o fi ăia cu vreo maşină ce face propagandă). Se auzea muzică de-aia populară şi ritm de manea. Mno, zic că poate se opreşte, cine ştie ce-o fi. Numai că la un moment dat se aude din ce în ce mai tare şi se mai aude cum ţipă o duduie la un oarecare microfon. Îmi zice fratele că e undeva o scenă, îl iau de mânuţă şi mergem să vedem ce şi cum.

Ghidată de sunet, am descoperit locul din care se auzea zgmotul şi nu mare mi-a fost mirarea când am văzut că undeva, printre blocuri (alea gri, da) era amplsată o ditamai scena, unde era adunată destul de multă lume (din cartierul minunat, bine-nţeles). Era campanie electorală făcută de Marius Stan. Se auzea ceva manea, Jaga-Jaga, şi erau chiar unii care dansau. Chestia asta m-a frapat

Înţeleg, acum e la modă să se organizeze astfel de concerte, dar totuşi, nu pui ca tot ţăranu’ manea, din simplu motiv că locaţia concertului e undeva mai la marginea oraşului. Asta mi se pare cea mai mizerabilă chestie posibilă!

Şi ce e mai trist e că ăia care au venit la concert vor zice ceva de genul: „Uite ce capabil e Stan ăsta, ne aduce muzică aici în cartier! Hai să-l votăm!”.

Trist şi de prost gust (concertul, zic).

Concluzia? A început să mă dezguste politica asta.

Merg pe principiul că dacă nu există promovare, n-are cum să afle lumea ce e nou & stuff. Aşa că promovez şi eu întâlnirea asta a bloggerilor din Galaţi. Eu una, nu ştiu dacă ajung, dar având în vedere că numărul bloggerilor din Galaţi este mult mai mare decât acum un an, poate sunt doritori.

Anul trecut s-a mai organizat un BloGL undeva prin iulie & a fost drăguţ, deşi nu am fost atât de mulţi.

Aşadar…

Galati, 15 iunie 2008

ora 17:00

in fata Starii Civile - Parcul Eminescu

Mai multe informaţii găsiţi pe blogul lui Răzvan, cel care a lansat meet-ul.

Când îţi vine să plângi şi nu poţi, ai exact acelaşi sentiment ca atunci când te strânge un pantof.

Când ai o stare continuă de nelinişte dar nu ştii ce poţi face pentru a-ţi reveni, ai exact acelaşi sentiment ca atunci când ai fi într-o cadă plină cu apă, dar care se umple încontinuu şi dă să se reverse… şi, culmea, nu exista robinet.

Când îţi e dor de cineva, ai exact acelaşi sentiment ca atunci când te afli într-un loc necunoscut şi te străduieşti să găseşti prin mulţime un chip familiar.

Când vrei să pleci cât mai repede dintr-un loc, ai exact acelaşi sentiment ca atunci când te sufoci de căldură.

Una bucată petiţie…

Eu zic că se merită să se promoveze ideea. Şi, cine ştie, poate chiar o să aibă ecou

Prin aceasta petitie se urmareste influentarea unei autoritati pentru acordarea unei subventii la carti pentru elevi. Profesorii beneficieaza deja de o suma din care sa-si achizitioneze carti. De ce nu si elevii? In acest mod se incurajeaza cititul si formarea unei biblioteci personale. Ajutati-ne sa schimbam ceva!

Semnaţi AICI şi trimiteţi mai departe dacă doriţi, desigur.

După cum bine puteţi observa, am schimbat tema. Am dat de ea printr-o pură întâmplare. E ciudat că, de fiecare dată când încep să caut o temă, pierd ore şi tot nu găsesc una care să-mi placă, iar exact atunci când nu caut… găsesc. E bine totuşi.

O să mai sufere ceva modificări, dar în mare, asta e. Am ucis zâmbăricii, mă săturasem de ei şi la urma urmei parcă mai bine arată fără.

Cred că vă place. Nu?

P.S. Georgia = eternal love

Şi m-a iubit pentru că am meritat. Nu degeaba am tânjit atâtea luni de zile după el şi am fost cuminte aşteptându-l.

Acum e perioada aia de tranziţie, când abia aştepţi să se termine şcoala, nu-i aşa? Abia aştepţi să scapi de trezitul de dimineaţă, de aglomeraţia matinală, de orele pierdute la şcoală pur şi simplu stând degeaba, de profi şi de lecţii şi de tot. Da, ştiu, eşti nerăbdător. Şi eu sunt la fel. Mult a fost, puţin a mai rămas.

Pe fundal, cântă în surdină Summer in the city… de ore şi ore…

Am vrut să mai spun ceva dar… mi s-au învălmăşit ideile.

Revin. Promit solemn.