Despre astăzi
Astăzi…
Pământul era parcă făcut din aluat pufos de negresă, iar pe alocuri, la intervale fixe de timp cădeau fulgi calzi de lumină. N-am mai văzut niciodată fulgi atât de cuminţi şi prietenoşi. Mai mai că-mi doream să mă îmbrăţişeze unii dintre ei.
Soarele făcea ca orice om ce se încălzea în lumina lui să pară mai frumos şi mai bun.
Ca niciodată, am văzut atât de mulţi copii jucându-se prin iarbă… adulmecând-o, ascunzându-se în ea… şi am zâmbit.
Am admirat legumele şi fructele stând ascultătoare pe tarabe în piaţă alături de stăpânii lor. Şi le-am invidiat culorile. Şi am vrut să le pozez, dar mi-a fost teamă. De ce, nu ştiu.
Mm… iubesc luna mai. Şi e singura pe care o iubesc cu adevărat.
Devii om? Ştiu, nu sună frumos,dar ţi-am zis, blogul tău parcă începe să se transforme într-unul sensibil şi foarte personal, cum îmi place mie, ţi-am mai zis. Oi fi eu mai înclinată spre siropoşenii de genul ăsta, dar chiar îmi place cum scrii mai nou. Feminin? Pot să zic aşa?
Uite vezi, eu de asta nu dau commenturi, că am impresia că vreau să spun ceva şi se înţelege altceva, şi nu e bine.
E bine că-ţi place. Măcar ţie
Cand am citit prima data am crezut ca vorbesti despre fulgii(puful) de plop din cauza caruia nu mai poti respira “in luna mai” in Galati…
De-asta nu-mi place luna mai in “Orasul Teilor”..
Despre fulgii ăia vorbeam.
Urasc pur si simplu puful din oras. Punct. Dar imi place ca incepe sa se incalzeasca.
Puful e enervant de obicei. Dar sunt momente în care nu mai e aşa deranjant…