Curentul emo şi Curentul Atlanticului de Nord

Despre Curentul Atlanticului de Nord n-aveţi decât să învăţaţi la şcoală, dacă n-aţi învăţat deja

Despre ăla emo vă povestesc eu.

Eu nu înţeleg cum de toţi jurnaliştii ăştia şi-au dat seama abia după MULT timp că da, există copii de-ăştia emo şi la noi în ţară. Iiiiincredibil. Ce chestie. Acum putem dormi noaptea pentru că suntem şi noi, românii, în rând cu lumea.

În ultimele zile am citit foarte multe bancuri cu emo de-ăştia, unele mai seci ca altele. Cred că s-a spart conducta cu bancuri cu emo…

De când cu sinuciderea aia (citiţi şi voi pe net, eu nu mai repet) s-au trezit toţi că bre, a fi emo e nasol şi implicit hai să-i intervievăm (era un penibil de-ăsta care arăta ca o fată la Antena3 şi vorbea despre cât de senisibili şi romantici sunt emoizii ăştia), să facem proteste şi altele. Mno, şi uite cum se duce atenţia spre copii de-ăştia fără educaţie în loc să se ocupe lumea cu chestiuni mai importante.

Una peste alta, părerea mea despre aceşti emo e că… se plictisesc şi nu vor decât să iasă în evidenţă, în mod negativ. Şi mai cred că e bine să-i lăsăm în pace şi să nu le mai dăm atâta atenţie, pentru că, oricum, la un moment dat o să le vină şi mintea la cap.

Întrebarea mea finală este… dacă tot va păli magia curentului emo (cu siguranţă va păli) oare o să vină şi un curent de-ăla în care oamenii să fie super fericiţi? Nu de alta, da’ unul de-ăla chiar mi-ar plăcea