Sminteală, iubire, moarte şi nerozi?

Câţi dintre voi vă regăsiţi?

În iubire şi în cei îndrăgostiţi se manifestă o doză considerabilă de prostie. În acest context, recomand oricui să-şi citească propriile scrisori de amor la o distanţă temporală de douăzeci, treizeci de ani. La vederea amestecului haotic de sminteală, orgoliu, impertinenţă şi obire din ele, oricine va simţi urcându-i în obraji un val de roşeaţă: conţinutul banal, stilul penibil. Pentru cei mai mulţi va fi pur şi simplu de neînţeles cum a fost vreodată capabil un om de inteligenţă medie să simtă, să gândească şi să noteze asemenea nerozii. Cum un dram de bunăvoinţă, le-am putea considera copilării demne de milă sau, în cel mai bun caz, poate le-am găsi emoţionante. Şi totuşi, pare mai potrivit să vorbim despre prostirea temporară a omului prin iubire.

Frunzăresc acum o carte Despre iubire şi moarte - Patrick Süskind care e destul de drăguţă (fragmentul de mai sus face parte din această carte). Se face referire la iubire şi moarte, apoi face şi corelaţia dintre acestea două sprijinindu-se de exemple celebre din literatură dar şi de concepţiile anumitor filozofi extrem de cunoscuţi.

În mare, este o abordare mai puţin convenţională a temei - iubirea, dar şi a morţii. Se demonstrează prin simple exemple cum iubirea este de fapt… un lucru banal, dacă o privim din locul unei persoane care nu se gândeşte prea mult la acest aspect, sau nu prea este atât de captivată de persoana de lângă el/ea. Se mai demonstrează că şi până iubirile acelea extrem de profunde sau lungi au efecte nu tocmai pozitive asupra persoanelor respective în timpul relaţiei chiar

Ceea ce e aproximativ… amuzant e că m-am regăsit în multe pasaje ale cărţii şi tonul cu care e scrisă cartea e foarte familiar.

Recomand.

Mi s-a terminat energia de scris la PC.

Am zburat.