Sus în pom…

După ploaie, aerul devine irespirabil. Simt cum îl înghit greoi şi apoi am senzaţia că mă înec cu el. Apoi stau şi mă uit împrejur şi nu mă pot gândi decât la faptul că ploaia a pus praful şi gazele ce vin din furnale la pământ, şi le-a adus mai aproape de mediul nostru, murdărind frunzele copacilor, transformându-le pur şi simplu în nişte organe vegetative asfixiate. Nu pot trăi în mediul ăla.

Clipele frumoase mereu mi-am dorit să le ascund bine într-o cutie, undeva, şi să le pot retrăi apoi de câte ori mi-ar fi dor. Culmea e că acele clipe se duc cel mai repede, deşi vrei pe moment să savurezi din plin fiecare secundă ce o trăieşti, iar la final îţi dai seama că nu ţi-ai dori decât să ai puterea de a opri timpul în loc. Ar fi unica salvare ca să imortalizezi fericirea. Exact ca pe o fotografie. Să o iei apoi şi să o piteşti într-un album foto, să-l legi bine cu o funie şi să-l ascunzi undeva în suflet. M-am gândit totdeauna că fericirea e o stare ce derivă din perfecţiune, iar perfecţiunea mi-am imaginat-o mereu ca având formă rotundă. Şi nu îmi pot explica de ce.

Acum, el, aerul, îmi fură ideile sau nu le lasă să evadeze din mintea mea.

Ascultă.

Ideile sunt ca şi fluturaşii din stomac. Ambele zboară ca într-un cerc închis.

Îmi place că am blog pentru că pe măsură ce-am tot scris mi-am format o anumită comunitate de bloggeri/cititori care nu se sfiesc să îşi exprime părerile în raport cu intervenţiile mele de pe blog. Citeam cândva (nu mai ţin minte exact când şi unde, dar nici nu mai contează asta) că e recomandat pe un blog să te adresezi cititorului, adică unuia singur, însă eu nu prea pot să fac asta pentru că sunt conştientă de faptul că există mai multe persoane cu care interacţionez deodată pe blog şi mi se pare mai uşor şi mai corect să mă adresez unei mase de cititori. Exagerez folosind mase, că oricum nu sunteţi aşa mulţi. În fine, cu ocazia asta vroiam să subliniez şi faptul că îmi place atunci când voi, cititorii, reacţionaţi la scrieri.

Să vă spun ceva nou despre Galaţi, oraşul de baştină. Galaţiul e oraşul în care se întâmplă nimic. Marele nimic e omniprezent pe străzile pavate cu beton, în fumul dens ce provine de la combinat, în alte elemente ale peisajului citadin şi nu în ultimul rând în oameni. E ca şi cum nimic nu ar merge bine în oraşul ăsta iar cineva a uitat să ungă cu ulei rotiţele ce ar putea să-l facă funcţionabil. Sau sunt eu doar o fiinţă dezamăgită de el, de oraş?

Astăzi şi ieri a fost ca şi cum aş fi trăit într-o zonă de deşert; am avut parte de temperaturi în termometre ce dau peste cap întregul mecanism de funcţionare a creierului, provocând stări de nelinişte, insomnie şi pierdere a chefului de desfăşura orice tip de activitate intelectuală/fizică. Vestea bună este că meteorologii sunt băieţi deştepţi şi preconizează o răcire a vremii prin prezenţa picăturilor de ploaie pe geamurile noastre şi implicit o răcorire semnificativă a temperaturii aerului. Adică vom avea parte de o vreme bună de ieşit la plimbare aiurea pe stradă chiar şi în mijlocul zilei!

Este vital de menţionat faptul că existenţa Băiatului din Pom joacă un rol foarte important în fructificarea inspiraţiei şi a chefului de a născoci şi consemna ideile pe prezenta pagină web.

Pe parcursul rândurilor ce urmează, voi încerca din răsputeri să rezum în cât mai multe cuvinte modul în care mi-am petrecut voiajul în metropolă. Teh metropola.

Totul a început cu urcatul într-un tren ce străbate o ţară întreagă pe durata unei zile întregi, totuşi cu o marjă de eroare de vreo 4 - 5 ore, plin de călători din cele mai diverse zone istorice ale ţării ce se deplasau în special în zonele montane ale ţării, unde aerul e mai curat şi mai rece. Drumul a fost lung, plictisitor, pe alocuri presărat cu diverse controale de la controlor şi niscaiva muzică. Aspectul cel mai interesant al călătoriei a fost trecerea de la o formă de relief la alta; din Câmpia Covurlui spre deal, podiş şi munţii acoperiţi cu brazi. Desigur, peisajele-mi rupeau răsuflarea şi aşa şi timpul trecea mult mai repede tot ţinând nasul lipit de geam.

După numărul de ore (câte degete am la mâini) de mers cu trenul, mi-am făcut apariţia în gara aparent mică a metropolei, încercând să-l găsesc cu privirea pe Băiatul din Pom, cel despre care vă vorbeam cu câteva posturi în urmă. După ce ne-am ochit unul pe altul, a urmat drumul spre casă, acomodarea mea în ecosistemul acestuia şi împărtăşirea impresiilor de călătorie.

Pe parcursul şederii mele, mi-au fost prezentate câteva locuri reprezentative pentru metropolă, Băiatul din Pom îndeplinindu-şi cu succes rolul de ghid turistic. Am văzut pădurea de la capătul oraşului şi implicit am făcut şi efortul de a mă deplasa la pomul de rigoare.

Vremea a fost destul de prietenoasă, ţinând cont de faptul că în Moldova canicula e la ordinea zilei, iar în metropolă răcoarea nu s-a lăsat aşteptată ci m-a luat puţin prin surprindere reacţionând imediat cu tremurături, plăcute, ce-i drept.

Pe lângă plimbările nocturne dar şi diurne prin metropolă, orele de vizionat seriale deja văzute şi alte ore de pierdute pe citit feeduri şi verificat conturi de Twitter, Băiatul din Pom şi-a dovedit calităţile de bucătar wanna be profesionist preparând cu succes o specialitate cu iz italienesc.

Activităţile aparent banale au făcut deliciul acestei săptămâni şi au adus un plus de culoare vacanţei de vară de dinaintea ultimei clase de liceu şi m-au readus pe linia de plutire, adică pofta de a scrie pe blog.

Nici nu mai ţin minte de când n-am mai primit o leapşă, dar Ania se pare că şi-a adus aminte şi de mine şi a aruncat în minte cu leapşa.

Regulile sunt:

1. Pune playerul pe shuffle.
2. Apasă „înainte” pentru fiecare întrebare.
3. Foloseşte titlul melodiei ca şi răspuns la întrebare chiar dacă nu are sens. Nu trişa!
4. Tăguieşte încă 5 persoane
5. Îngroaşă întrebările şi răspunsurile, şi scrie şi propriile comentarii în funcţie de cum se potrivesc cele 2.

1. How are you feeling today?

Blazzaj - De partea ta (cool)

2. Will you get far in life?

Rosie Thomas - It don’t matter to the Sun (n-am nimic de zis)

3. How do your friends see you?

Gabriel & Dresden - Swing to harmony (hell yeah)

4. Will you get married?

Feist - I feel it all

5. What’s your best friend’s theme?

Natasha Bedingfield - Piece of your heart

6. What is the story of your life?

Paris Combo - Calendar

7. What was high school like?

Death Cab for Cutie - A Lack of color (răspuns greşit)

8. How can you get ahead in life?

The Yeah Yeah Yeahs - Maps (probabil)

9. What is the best thing about your friends?

Jim Sturgess - Something (hmm… Jim Sturgess, asta e o coincidenţă preuspun)

10. What is in store for this weekend?

Laleh - Live Tomorrow

11. What song describes you?

Travis - She’s so strange (BIG LOL)

12. What song would describe your grandparents?

Travis - Quicksand

13. How is your life going?

Benassi Bros - Feel Alive (mna, aici s-a potrivit)

14. What song will they play at your funeral?

Paris Combo - Si mon Amour (cam veselă, dar merge)

15. How does the world see you?

Placebo - Jackie (pls, no more Jackie)

16. Will you have a happy life?

Robbie Williams - Ain’t that a kick in the head (oooh, happy song)

17. Do people secretly lust after you?

Blur - Charmless Man (nu ştiu ce să zic aici)

18. How can I make myself happy?

Brandi Carlile - The story (ah, ce-mi place melodia asta)

19. What should you do with your life?

Vama Veche - 18 ani (how cool is that?!)

Şi pe mai departe dau leapşa către: Văraru (dacă mai vrea s-o mai facă o dată) Mickey, Albastra, IulianMD şi Alice.

Pentru că n-am mai scris de foarte mult timp pe blog, am zis că ar fi binevenit un post ca să vă mai pun la curent cu noutăţile.

Dacă tot e vacanţă, Fata din pom s-a decis la un moment dat că ar fi fain să se deplaseze la mare distanţă de casă să-şi cunoască personal pomul (deci există pe bune, btw). Vinovatul (metaforic vorbind) pentru găsirea pomului e băiatul ce acum şi-a câştigat denumirea de Băiatul din pom. Aşadar, urmează să-mi mişc fizicul în curând spre locaţia mai sus pomenită şi după am să pun şi o poză aici, că să vă satisfac curiozitatea (curioşilor, bine-nţeles).

Drumul spre reşedinţa judeţului în care se află Băiatul din pom s-a realizat în câteva ore bune  (adică foarte muuulte) de mers cu trenul, iar asta mulţumită serviciului naţional de transporturi, CFR, care m-a dezamăgit pentru a nu-ştiu-câta oară. De confortul din tren nici nu mai vreau să povestesc pentru că oricum a fost inexistent. Căldură mare, aglomeraţie şi plictiseală cât cuprinde. Important este că am ajuns cu bine şi chiar mai devreme cu vreo 2 minute decât ar fi fost normal (WOW).

Oraşul în care mă aflu acum e plin magazine ce comercializează flori, vremea este destul de frumoasă (în sensul că am scăpat de căldura ce exista în provincia Moldova, adică de unde am venit şi am dat de vreme mai răcoroasă), e atât de linişte şi compania e foarte plăcută. În urma tuturor acestor observaţii conchid că vacanţa a căpătat alt farmec…

O mică observaţie: laptopul poate deveni un excelent calorifer personal portabil :>

Comentaţi, vă rog