Jurnal de călătorie

Pe parcursul rândurilor ce urmează, voi încerca din răsputeri să rezum în cât mai multe cuvinte modul în care mi-am petrecut voiajul în metropolă. Teh metropola.

Totul a început cu urcatul într-un tren ce străbate o ţară întreagă pe durata unei zile întregi, totuşi cu o marjă de eroare de vreo 4 - 5 ore, plin de călători din cele mai diverse zone istorice ale ţării ce se deplasau în special în zonele montane ale ţării, unde aerul e mai curat şi mai rece. Drumul a fost lung, plictisitor, pe alocuri presărat cu diverse controale de la controlor şi niscaiva muzică. Aspectul cel mai interesant al călătoriei a fost trecerea de la o formă de relief la alta; din Câmpia Covurlui spre deal, podiş şi munţii acoperiţi cu brazi. Desigur, peisajele-mi rupeau răsuflarea şi aşa şi timpul trecea mult mai repede tot ţinând nasul lipit de geam.

După numărul de ore (câte degete am la mâini) de mers cu trenul, mi-am făcut apariţia în gara aparent mică a metropolei, încercând să-l găsesc cu privirea pe Băiatul din Pom, cel despre care vă vorbeam cu câteva posturi în urmă. După ce ne-am ochit unul pe altul, a urmat drumul spre casă, acomodarea mea în ecosistemul acestuia şi împărtăşirea impresiilor de călătorie.

Pe parcursul şederii mele, mi-au fost prezentate câteva locuri reprezentative pentru metropolă, Băiatul din Pom îndeplinindu-şi cu succes rolul de ghid turistic. Am văzut pădurea de la capătul oraşului şi implicit am făcut şi efortul de a mă deplasa la pomul de rigoare.

Vremea a fost destul de prietenoasă, ţinând cont de faptul că în Moldova canicula e la ordinea zilei, iar în metropolă răcoarea nu s-a lăsat aşteptată ci m-a luat puţin prin surprindere reacţionând imediat cu tremurături, plăcute, ce-i drept.

Pe lângă plimbările nocturne dar şi diurne prin metropolă, orele de vizionat seriale deja văzute şi alte ore de pierdute pe citit feeduri şi verificat conturi de Twitter, Băiatul din Pom şi-a dovedit calităţile de bucătar wanna be profesionist preparând cu succes o specialitate cu iz italienesc.

Activităţile aparent banale au făcut deliciul acestei săptămâni şi au adus un plus de culoare vacanţei de vară de dinaintea ultimei clase de liceu şi m-au readus pe linia de plutire, adică pofta de a scrie pe blog.