Storc idei din mintea ei
Ideile sunt ca şi fluturaşii din stomac. Ambele zboară ca într-un cerc închis.
Îmi place că am blog pentru că pe măsură ce-am tot scris mi-am format o anumită comunitate de bloggeri/cititori care nu se sfiesc să îşi exprime părerile în raport cu intervenţiile mele de pe blog. Citeam cândva (nu mai ţin minte exact când şi unde, dar nici nu mai contează asta) că e recomandat pe un blog să te adresezi cititorului, adică unuia singur, însă eu nu prea pot să fac asta pentru că sunt conştientă de faptul că există mai multe persoane cu care interacţionez deodată pe blog şi mi se pare mai uşor şi mai corect să mă adresez unei mase de cititori. Exagerez folosind mase, că oricum nu sunteţi aşa mulţi. În fine, cu ocazia asta vroiam să subliniez şi faptul că îmi place atunci când voi, cititorii, reacţionaţi la scrieri.
Să vă spun ceva nou despre Galaţi, oraşul de baştină. Galaţiul e oraşul în care se întâmplă nimic. Marele nimic e omniprezent pe străzile pavate cu beton, în fumul dens ce provine de la combinat, în alte elemente ale peisajului citadin şi nu în ultimul rând în oameni. E ca şi cum nimic nu ar merge bine în oraşul ăsta iar cineva a uitat să ungă cu ulei rotiţele ce ar putea să-l facă funcţionabil. Sau sunt eu doar o fiinţă dezamăgită de el, de oraş?
Astăzi şi ieri a fost ca şi cum aş fi trăit într-o zonă de deşert; am avut parte de temperaturi în termometre ce dau peste cap întregul mecanism de funcţionare a creierului, provocând stări de nelinişte, insomnie şi pierdere a chefului de desfăşura orice tip de activitate intelectuală/fizică. Vestea bună este că meteorologii sunt băieţi deştepţi şi preconizează o răcire a vremii prin prezenţa picăturilor de ploaie pe geamurile noastre şi implicit o răcorire semnificativă a temperaturii aerului. Adică vom avea parte de o vreme bună de ieşit la plimbare aiurea pe stradă chiar şi în mijlocul zilei!
Este vital de menţionat faptul că existenţa Băiatului din Pom joacă un rol foarte important în fructificarea inspiraţiei şi a chefului de a născoci şi consemna ideile pe prezenta pagină web.
Am observat chiar din postul trecut o influenţă discretă a Băiatului din Pom asupra felului tău de a scrie. Acum parcă s-a mai diminuat o ţâră, dar parcă tot se mai simte o briză din stilul lui. Sau doar mie mi se pare?
Nu era o vreme când tu iubeai Galaţiul? Sau măcar nu te deranja atât de mult? Parcă aşa îmi amintesc.. Da, ăsta e locul unde nu s-a întâmplat nimic şi viitorul nu dă semne de schimbare. Eu zic că minunatul oraş are două direcţii: o să îmbătrânească şi o să se manelizeze. Deja se vede asta, şi marea prevăzătoare din mine zice că o să se vadă foarte mult în vreo 20 de ani, când o să muncească pakistanezi şi chinezi la Mittal şi la Damen.
p.s. Eu mă adresez cititorului, vai ce cunoştinţe despre blogărit am şi habar nu aveam. Uite bă unde se ascundea marea bluogără.
p.p.s. Nu pot să rezist să nu comentez când cineva pe care-l citesc cere asta. Chiar dacă eu de obicei nu practic acest sport.
Mda, cred că o briză simt şi eu. Mă-ntreb el ce părere are.
Era o vreme când Galaţiul îmi era indiferent, dar nu-l iubeam. Şi sper ca peste nu foarte mult timp să ajung să-l vizitez doar în vacanţe. Cât despre pakistanezi şi chinezi… să vină să populeze oraşul cât nu se umple prea tare de „alte tipuri de oameni”.
Mna, e bun şi sportul ăsta cu a da comentarii.
e intersant ca majoritatea dintre noi trecem prin dilema asta - “tu” sau “voi”
personal scriu la persoana a II-a singular pentru ca eu am un dialog cu cititorul din acel moment care isi arunca ochii peste randurile scrise de mine (si sunt sigur ca in acel moment nu stau 2-9 cititori in jurul aceluias calculator pentru a ma citi). Cred ca este o optiune persoanala si nu e rau in niciun fel… important este sa scrii si sa ai inspiratie… lucru care ti-l doresc si tie
Tu în loc să fii muză, furi inspiraţia, zic.
Da, fur inspiraţia şi o folosesc în scopuri malefice
pentru un strain ca eu, nu arata asa dezolant pe cat il descrii dumneata.
Pentru un străin ca tine e normal să nu arate dezolant
Ultimul revelion mi l-am petrecut în Galaţi, de voie, de nevoie. Din păcate. Mă aşteptam la un minim de eveniment în centru, pe faleză, oriunde. Un concert. Un copil care să strige „BĂĂĂĂĂ, E ANU’ NOU!!!”. Nu. Nici vorbă de aşa ceva. A trebuit să mă uit la ceas ca să aflu când e ora 00:00. Până şi în Cucuieţii din Deal mai aruncă unul câte o pocnitoare la doişpe fix.
Oraş decent, dar mi-a lăsat un gust foarte amar cu ocazia descrisă mai sus.
in galati s-a intamplat lorelei