Polaroid
După ploaie, aerul devine irespirabil. Simt cum îl înghit greoi şi apoi am senzaţia că mă înec cu el. Apoi stau şi mă uit împrejur şi nu mă pot gândi decât la faptul că ploaia a pus praful şi gazele ce vin din furnale la pământ, şi le-a adus mai aproape de mediul nostru, murdărind frunzele copacilor, transformându-le pur şi simplu în nişte organe vegetative asfixiate. Nu pot trăi în mediul ăla.
Clipele frumoase mereu mi-am dorit să le ascund bine într-o cutie, undeva, şi să le pot retrăi apoi de câte ori mi-ar fi dor. Culmea e că acele clipe se duc cel mai repede, deşi vrei pe moment să savurezi din plin fiecare secundă ce o trăieşti, iar la final îţi dai seama că nu ţi-ai dori decât să ai puterea de a opri timpul în loc. Ar fi unica salvare ca să imortalizezi fericirea. Exact ca pe o fotografie. Să o iei apoi şi să o piteşti într-un album foto, să-l legi bine cu o funie şi să-l ascunzi undeva în suflet. M-am gândit totdeauna că fericirea e o stare ce derivă din perfecţiune, iar perfecţiunea mi-am imaginat-o mereu ca având formă rotundă. Şi nu îmi pot explica de ce.
Acum, el, aerul, îmi fură ideile sau nu le lasă să evadeze din mintea mea.
Cercul expune cel mai bine ideea de continuitate, fiind, în acelaşi timp, la graniţa dintre haos şi ordine absolută. Orice formă regulată este prea făţiş ghidata de vreo forţă externă, iar cea neregulată este prea haotica.
Ar mai fi asocierile din sinapsele tale. Soarele este rotund. Undele se propaga circular (de la explozii la baloane de săpun - omniprezenţă). Galaxia şi atomul. Aura divină. Luna. Picătura de ploaie. Stelele şi Terra. Şi tu te miri de ce consideri cercul întruchiparea perfecţiunii. Nu există figură geometrică mai des întâlnită în Univers.
Cât despre fericire, eh… habar n-aveţi ce-i aia. Dacă aţi şti, nu aţi mai fi plâns trecerea ei, ci v-aţi fi concentrat pe multiplicarea ei. Si da, e a dracului de trecătoare. Dar, în cazul de faţă, doar fiindcă nu-ţi place ploaia. Şi ploaia trece…
N-am vrut sa par omniscient. Este doar o parere indreptata spre tine, provenita din generalizarea tendintelor categoriei tale de varsta si nu numai.
Altfel spus - ceva ma face sa cred ca nu stii ce-i aia fericire. Revin.
Am vrut sa scriu mai mult, dar… Am baut un pahar de vin, deci voi schimba putin foaia; bare with me.
Ce va face pe voi fericiti sunt numai kkturi. Inteleg, si fericirea are grade de comparatie.
Ca tot m-ai intrebat: habar n-am cum se simte o fericire adevarata, dar stiu ca nu-i aia a ta. Ca tu esti fericita… tot ce se poate.
E greşit să generalizezi în funcţie de categoria de vârstă. Pentru că e posibil să existe şi excepţii. Şi există şi excepţii.
Fericirea e sentimentul ăla de împlinire, de linişte sufetească completă, şi crede-mă, pe mine nu mă fac fericită kkturile
Jadi, cred ca ar fi inutil sa cautam fericirea absoluta, pentru ca mai mult ca sigur nu o vom gasi si mai mult de atat viata este atat de scurta incat ar trebui sa ne faca fericiti chiar si acele kkturi de care spui tu. Oare nu ar trebui sa fim fericiti in primul rand ca existam pe aceasta planeta? Ca intamplarile din viata noastra nu sunt intotdeauna din cele mai placute… e cu totul altceva. Dar nimic nu este intamplator. Dupa un esec ne putem bucura parca mai mult pentru o reusita, zic eu. Poate ai spune ca ma multumesc cu putin, dar uite ca trecerea anilor m-a facut sa realizez ca sunt o persoana fericita avand privilegiul de a deschide ochii in fiecare dimineata si sa pot vedea razele soarelui. Un simplu “Te iubesc”, indiferent din partea cui vine (copil, sot) ma face fericita. Sunt fericita atunci cand bucur sufletul celor din preajma mea.
Cornelia, oare ce ar putea sa te faca fericita? O imbratisare, o mangaiere, o privire care sa iti dea de inteles ca esti iubita… Sunt momente specifice varstei tale. Fii fericita pentru orice moment de genul asta pentru ca timpul nu se mai intoarce.
E frumos si poetic ce spuneti voi acolo, dar mi se pare mie (din nou) sau voi vorbiti de cauze de fericire externe voua? Nu mai spun de alianta feminina impotriva-mi…
Si n-am spus ca don’soara e-o pustoaica, ci doar ca modalitatile ei de atingere a fericirii… eh… ei bine… sunt specifice. Bineinteles, ea-mi baga track-ul “Nu ma cunosti”.
Mai mult, Cornelia: adevarul unei generalitati nu este distrus de exceptii. De asta sunt numite exceptii. Stiu ca exista. Daca tu esti aia… n-am decat sa ma bucur ca stau de vorba cu fiinte ce si-au depasit varsta biologica.
Jadi, de ce eşti superficial/ă ?
Tina, mna, ştiu că timpul zboară şi nu se-ntoarce.
Jadi, nu se aliază nimeni împotriva ta pentru că pur şi simplu n-ar avea rost
Noi aici împărţim doar opinii.
Modalităţile de atingere a fericirii… am stat aici mult şi m-am gândit ce aş putea scrie, dar am ajuns la o singură concluzie, fără să mai filozofez rânduri întregi: îmi place să cred că nu-s ca restul.
Atât am avut de zis, nu mai completez momentan cu nimic pentru că nu e nevoie.
Nici mie nu-mi place sa fiu ca restul. Nici Tinei nu-i place sunt sigur. La naiba, nici lui Basescu nu-i place, sunt sigur. Tuturor ne place sa credeam ca nu suntem ca ceilalti. “That’s right - be unique; just like everybody else”.
Problema este urmatoarea: ne place sa fim sau chiar suntem? Eu cred ca nu-ti poti da seama daca cineva pe lumea asta n-a facut exact acelasi lucru - si asta este valabila si la ganduri.
“Atât am avut de zis, nu mai completez momentan cu nimic pentru că nu e nevoie.” = “Mai am ceva de spus, dar va voi anunta ca nu mai am de gand sa completez, pentru a va tine in tensiune si pentru a-mi mentine autoritatea si raceala - 3 iepuri.” Cornelia, cand incepe alt post sau cand urmeaza spatiu alb, ne prindem si noi ca atat ai avut de spus.
Superficial? Ai curaj, nu gluma.
Păi Jadi, uite lui Văraru îi place căcatul. Îl face fericit când se aşează pe dubluvece şi îşi dă drumul. E fericit pentru că tocmai se simte mai uşor şi poate nici nu mai e aşa de balonat de la nişte mulţi cartofi prăjiţi. Şi asta-i o fericire internă deşi aia externă e mai cul deoarece socializezi, dar poţi să-ţi pui nişte 2 bucăţi de plastic la ochi şi să vezi doar în faţă.
Vararule, “socializarea e cul” va deveni “am nevoie de oameni sa ma simt bine”. Dar, ca orice relatie externa, e subjugata de Miss Efemeritate. Spuneti ca suntem tineri si am nevoie sa ne hranim orgoliile si curiozitatile, nu ca socializarea e cool.
E misto si kkturi la inceput, dar va deveni nevoie si-atunci “Sunt singur. Ma simt atat de singur. Ma plictisesc acasa.” Un prim pas spre Vararu Catatonic.
Da, unique just like everybody else. Dar în sfera unicităţii ăsteia intră elemente legate de aspectul fizic, obiceiuri, etc. Normal că suntem toţi diferiţi, dar alţii sunt deosebiţi. La asta mă refeream când făceam diferenţa dintre mine şi restul. Restul ăla comun şi lipsit de esenţă. Cred că ştii foarte bine la ce tip de oameni mă refer. Pe lângă asta, mai cred că ar fi normal pentru fiecare dintre noi să se cunoască pe sine şi să ştie să se diferenţieze într-o masă de oameni, oameni diferiţi cu interese diferite & etc.
Care-i faza cu „trei iepuri”?
Greşeşti amice, Văraru e Bineînţeles nu catatonic. Hotărăşte-te acuma pe interior sau pe exterior o iei că nu acorzi prioritate şi dai greş. Văraru n-a zis că e tânăr, cine a zis că e tânăr? Şi nu e un fel de-a zice, iar ce înţelegi e deja altceva.
M-ati prins la mijloc. Avem multe in comun aci si simt ca discutam in contradictoriu despre acelasi lucru.
Cu toate ca-mi face placere sa umplu de commenturi un blog - asa ar trebui sa fie multe, nu-mi convine “ambianta” asta. Nu prea ne intelegem - sau eu nu va inteleg pe voi. Bere, Vararu? Cafea, Cornelia? Bere, jadi?
Intr-o singura propozitie lovesti 3 iepuri.
Chestia-i că-ţi plac cuvintele mari, dar pe parcurs schimbi banda fără să te asiguri şi ai putea să rămâi fără permis. ‘nţelegi?
“Superficial? Ai curaj, nu gluma.”
Da, sunteţi superficială.
Sinceritate, nu curaj.
Nu flutura cedarea mea ca steag al victoriei, Vararule. Nu-mi plac cuvintele mari. De fapt, nu cunosc nimic mai urat pentru a descrie lucruri marunte.
Tu esti bagat in blogosfera asta - deci probabil stii ce “persuasiv” este cineva scriind zeci de randuri, nu?
Ar trebui sa fiu cocos acum, nu? Sa-ti spun - “Poate n-am chef, poate simt ca nu ne intelegem, poate ca tu folosesti limbaj trivial doar ca sa nu pari ‘destept’, poate-mi scuz prostia anterioara” si prostii de genul. Ar fi mai fun, recunosc, dar mi-am luat-o de multe ori in acest fel, continuand posturi intregi fara sa ajungem la consens si prefer sa renunt.
Disputa va fi oricand valabila, dar nu aici si nu asa.
Din respect pentru Cornelia, nu a fost corect să-i spui că fericirea ei e generată de căcaturi. Fiecare îşi stabileşte diferit valorile/standardele/concepţiile că de-asta îi fiecare pământean unic. Îi ca şi cum mergi la cineva acasă şi te descalţi că aşa se cuvine.
Dispută, steag şi victorie vezi tu? Văraru vede ceva de care se poate lipsi pentru că îi este indiferent, zic.
Adevarat graiesti. Imi cer scuze, Cornelia. In fuga spre fericiri nepamantesti am uitat si denigrat pe cele mici si-am presupus pe nedrept ca te scalzi in nulitati cotidiene.
Jadi, e doar relativa. Si da, mi-ar stimula simturile sa iti stiu parerea despre relativitatea asta.
Voi incerca sa-ti stimulez simturile.
Fericirea este relativa si nu prea. Un singur lucru e clar: multe lucruri le facem pentru fericire - asta ca sa nu spun “tot ce facem”. Orice actiune avand ca sursa propria noastra vointa se indreapta spre fericire. Intentia este acolo. De la defecatia lui Vararu, la imortalizari ortostatice, la plimbari dendrofile in nord-vest, la sinucideri stil emo si multe, multe altele. Pentru mine e limpede ca mai tot ce facem este intru fericire.
Daca luam teoria de mai sus ca adevarata, atunci inseamna ca noi ne aflam intr-o lume relativ fericita si nu ar trebui sa ne intrebam *daca* este, sau *unde* este, ci care dintre ele este mai… buna, daca putem spune asa. Sau care este superioara calitativ, care dureaza mai mult, care provoaca tornade de schimburi electro-chimice etc. De aici si asa-zisa relativitate a fericirii. Se spune - in general si mie din ce in ce mai mult - ca prostii si lumea inferioara al EQ-ului traiesc *mai* fericiti, fiind refractari si opaci efortului intelectual; sunt scutiti de propriile minti, traind intr-o perpetua imobilitate. Eu consider insa ca aceasta capitulare fara lupta are un mare dezavantaj. Cu toate ca un anumit tip de fericire provine din inactivitatea lor, efectul rezultat este pe masura. Fericirea va fi superficiala. Exemplul tigarii. Efectul este direct proportional cu lungimea ei.
Alege placeri ieftine si vei avea parte de fericire pe masura.
Alt subiect care v-ar interesa ar fi urmatorul truism, trecut neobservat sau neamintit: cine se-aseamana se-aduna. La fel in cazul activitatilor placute. Citim carti? SdC. Cream bloguri? BloGL. Activitatile intreprinse de fiinta umana sunt o reflectare a personalitatii destul de fidela realitatii. In afara faptului ca ne atragem avand aceeasi poli, la fel de usor ne distingem prin nivelul de placere in activitile la care noi suntem partasi. AICI ne putem da cu parerea. Ce-ti face placere te reprezinta, iar ce te reprezinta poate fi etichetat drept inutil, bun, seducator, mirobolant, risipa, incantator, prost etc. etc.
Sper ca m-ati inteles. Vedem numai stele; din aceasta cauza nu ne putem da cu parerea decat la intensitatea lor. Cele mari sunt frumoase, cele mici… sunt. Doar in functie de lucsi ne putem da seama de marime.
Presupusa relativitate este de fapt sanatatea mintii umane. Sa privesti o floare intr-un camp, de exemplu, dupa strivirea retinei cu reflexii de ciment este foarte linistitor sau orgasmatic, in functie de nevoie. Dar Ghita din Tomesti vrea in prima carciuma. “Dar si pentru el este o fericire carciuma, nu?”. Ba bine ca nu; dar ceva ma face sa cred ca, cel putin intelectual, n-ar fi in Top 10 pentru voi, asa-i? “Faci discriminari dupa activitati?”. Sigur. Tie iti este frica s-o admiti, dar o faci mai mereu.
Intentia fericirii este omniprezenta; numai ca efectele difera in calitate. Din nou, creierul este cel care - ad-literam - face diferenta.
Si acel creier nu aplica criteriul selectivitatii adaptat dupa standardele personale?
PS- da,simturile mele au fost stimulate,dar nu indeajuns. Poti mai mult de atat.
Bineinteles ca-l aplica dupa propriile standarde. Asta e si ideea. Sa inteleg ca-ti sustii indirect ideea de relativitate?
Cum ajunge sa detina astfel de standarde este cu totul alta poveste si oricum mult mai lunga. Implica educatie, vointa, anturaj si, nu in ultimul rand, ereditate.
P.S. - Poate pot, poate nu. Esti oricum destul de egoista sa-ti astepti simtamintele stimulate doar intreband, crezand ca provoci. N-ar trebui sa fie reciproc?! In sfarsit, prea multa palavrageala despre fericire. Nu-si are locul in teorie. E-al naibii de practica. Mondart FTW!
ok,aplica reciprocitatea, atunci.
Nu m-am facut inteles?! Nu-s curios si nu-mi place sa spun “astept parerea ta”, dar n-ar fi rau sa-ti expui parerea virtuala cu privire la subiect…
Eu sper sa n-o ofuscam pe domnisoara din pom; dar, hei, cui ii pasa?! Mai mult, cine si-ar dori blogul comment-free (reader-free)?!
Nu mă ofuscaţi nicicum.
Nu cred ca o vom ofusca pe domnisoara din pom. Ne va ingadui cu siguranta sa fabulam pe tema fericirii si nu numai pe blogul ei. Si… nu ne pasa?
Nu te poti face inteles decat de cei cu care vorbesti aceeasi limba.
Fericirea e relativa, aplicabila fiind fiecarui individ si implicit standardelor sale proprii, dezvoltate in timp. Si mai e un amanunt esential: termenul de comparatie. In lipsa,exista doar o varianta acceptata.
Fericirea nu este relativa. Un om fericit este fericit - din orice unghi. *Cum* a ajuns asa e altceva. Aici este relativitatea - avand drept criteriu calitatea. Daca toti suntem, vom fi sau vrem sa fim fericiti, inseamna ca modalitatile ne diferentiaza.
Si, nu, nu ne pasa. Sau vrei mai corect? Mie nu imi pasa. Poate sterge foarte frumos comentarile. O vezi facand-o?! Daca o deranjeaza si nu face nimic ca nu cumva mititica de ea sa nu ne supere, well… e-o victima a politetii. And politeness’ a bitch.
Jadi, n-am motiv să şterg comentariile. Nu mă deranjează că scrieţi. Ba mai mult, îmi face plăcere.
Calitatea e si ea relativa, aplicandu-se aspiratiilor persoanei. Si din nou, ne intoarcem la criteriul selectivitatii si al standardului personal. Si nu am dori sa plictisim prin aceasta discutie, nu?
Alegerea ei ce va face cu aceste comentarii.
Esti fericit?
Sunt fericit.
atat de fericit incat sa continui aceasta discutie fara a mari inutil numarul comment-urilor?
Adrian Miroiu şi Doina Olga Ştefănescu în 130 de pagini cu ajutorul Humanitas Educaţional au adunat bazele filosofiei într-un manual de clasa a 12a. Cam 17ron costă.
nu ar fi singurii, dar nu aceasta este ideea. Nu cred ca ne-am propus sa lecturam teoria fericirii sau a filosofiei.
Multumim pentru informarea asupra pretului.
la asta se potriveste un Sara bareilles - bottle it up (youtube)
Mai degraba asta
http://www.filebox.ro/download.php?key=2b713a10cf43f005cc8b6cff52a486f9