|
Scris @ 08.25.08 by Cornelia @ 12:26 am
…bloguri, patru bloguri… halal titlu! Blogul ăsta nu e un moft sau o fiţă. E pur şi simplu un pretext pentru a sta să-mi analizez şi ordonez puţin gândurile, şi mai apoi să încerc să le transpun în cuvinte cât mai frumos posibil (sau cel puţin asta mă străduiesc să fac) astfel exersându-mi scrisul. E un pretext perfect, în special dacă primesc şi feedback la ceea ce scriu. La început mi-am făcut blog pentru că toţi prietenii mei aveau şi am zis să încerc şi eu să văd dacă-s capabilă sau nu să susţin unul. Iar acum mă bucur că pot spune cu adevărat că am cunoscut utilitatea blogului pentru mine. Şi nu vreau să mă opresc să profit de ea (prea curând) pentru că m-a ajutat tot jocul ăsta de-a scrisul. Chiar şi la şcoală, altfel pot să-mi aranjez ideile şi altfel pot să mi le expun. Îmi vine mult mai uşor să scriu şi să analizez diverse teme (şi poate sună ciudat ce zic). Nu ştiu cum ar fi fost dacă mi-aş fi făcut un jurnal al meu (un caiet colorat pe care să scriu de mână) pentru că probabil ideile ar rămâne acolo şi atât. Necontestate, necomentate, etc. Şi cred că alternativa asta e destul de bună pentru un fel de jurnal, chiar dacă nu e atât de agreată de toată lumea. Pe de altă parte, dacă aş putea să transpun fiecare însemnare de aici pe un grafic în funcţie de dată şi interesele mele la momentul respectiv, probabil aş avea clar în minte felul în care mi-am schimbat interesele la un moment dat sau… stilul de a scrie - ceea ce ar fi destul de interesant. Deci, ar putea fi valabilă şi replica scriu pe blog pentru mine. În concluzie, blogul ar putea deveni o unealtă bună pentru un soi de autoanaliză. Ar fi şi asta o variantă, nu? P.S. Articolul ăsta a fost ultimul despre bloguri (sper). Nu mai scriu despre pentru că subiectul e extra-discutat în blogosferă şi risc să devin plictisitoare (ah, încă una care îşi dă cu părerea despre bloguri!). Tags: aberaţii şi it şi personal şi social Comentarii: 11 Comentarii |
|
Scris @ 08.22.08 by Cornelia @ 2:30 am
Trăiesc în minte cu ideea că orice orice om pe care ajung să îl cunosc sau orice decizie pe care o iau au să-mi schimbe/influenţeze într-un anumit punct din viitor existenţa. Unele lucruri se întâmplă pentru că aşa trebuie să se întâmple, deşi pe moment par că se întâmplă degeaba/fără rost. Probabil că trăirea asta e ca un puzzle care până la final o să completeze cu până la cele mai mici piese. Oi afla eu. Au, m-a pişcat un ţânţar! Pe sfârşit de august se pare că activităţile de vacanţă sunt cele mai intense având în vedere data la care ne aflăm (adică la douăzeci şi patru de zile depărtare de finalul dramatic al concediului pentru elevi). Toată lumea se îmbulzeşte să se deplaseze spre litoralul Mării Negre (iar asta ne-o arată şi ştirile de la ora cinci, unde aflăm cu stupoare numărul maşinilor ce au plăcutul obicei de a se ciocni) cu tone de bagaje după ea, cremă solară şi voinţă de a sta pe plajă la orele în care Soarele îşi arată puterea maximă (aici tot ştirile de la ora cinci ne edifică în legătură cu nenumăratele cazuri de insolaţie prezentate la spitale). Totul e ca un mic spectacol de vară care pe zi ce trece se transformă tot mai mult într-o comedie. Imaginaţi-vă deci cum ar fi dacă toate astea ar fi puse în scenă şi râdeţi. Dacă puteţi. Ah, şi mulţumiţi ştirilor de la ora cinci. Ştiaţi că… piţipoancele nu citesc doar CoolGirl ci şi bloguri? Ba mai mult, au prins şi obiceiul de a comenta. Multe bloguri sunt degeaba. Deci dacă ai blog şi ţi-e pagina plină de AdSense/alte porcării şi conţinut copy-paste de trei lei juma’, posturi de două rânduri juma’, şapte mii de butoane pentru RSS, şi bannere de neam prost, eşti degeaba. Ca blogger, zic. Spamezi şi poluezi blogosfera în acelaşi timp. Unele zile par fatale atunci când încontinuu se aud sirene de ambulanţe, vezi pe stradă un om pe jos nemişcat doborât de căldură şi case luând foc. Imaginea e tristă şi te gândeşti că aia n-a fost o zi prea norocoasă. Să terminăm însă cu frântura asta tristă că nu şade bine. Concluzia ultimei săptămâni este că nu e bine să treci pe lângă câinii de prin Galaţi la orele fragede ale dimineţii în timp ce aceştia îşi hodinesc burţile pe asfalt pentru că există posibilitatea de a fi atacat/ă aiurea. Şi nu de unul singur, ci de o gaşcă de câini, că-s solidare animalele astea. Writer`s block s-a vindecat parţial. I`ll be back. Tags: aberaţii şi it şi naşpa şi social Comentarii: 8 Comentarii |
|
Scris @ 08.11.08 by Cornelia @ 12:22 am
Uneori e bine să te deconectezi de la preocupările ordinare şi să pleci singur într-un loc liniştit ca să îţi reedifici gândurile. Şi mai apoi, chiar şi o adiere de vânt îţi poate schimba starea de spirit. În acel minut am simţit că sunt prinsă la mijloc între cabluri, prize, butoane, şi maşinării. Forma lor perfect construită şi ceea ce puteau să facă… mă deprimau groaznic aşa că am decis pe loc c-ar fi timpul să-mi iau cearcănele în buzunarul drept şi să plec. În seara aia, totul era cald şi aproape prietenos. Puteam să simt că asfaltul era cald şi scările clădirilor la fel, adierea vântului plăcută… iar frunzele şuşoteau necontenit poveşti de adormit pentru trecătorii lipsiţi de somn. Lumina străzii era veselă căci descoperea texte scrise cu marker-ul permanent pe ziduri şi se oglindea în ferestrele blocurilor. Aş fi stat singură pe scările alea până dimineaţă, mă împrietenisem deja cu ele şi nici nu m-aş fi plictisit atâtea ore acolo. Aş fi stat pur şi simplu şi aş fi privit cum întunericul ar naşte lumina, cealaltă lumină. Atmosfera aia s-a dovedit a fi perfectă pentru a-mi orândui gândurile în ordine alfabetică, după mărime şi importanţă doar cufundându-mă în liniştea aia cumplit de candidă. Blogul ăsta se transformă în altceva.
Tags: aberaţii şi idee şi personal Comentarii: 13 Comentarii |
|
Scris @ 08.05.08 by Cornelia @ 2:19 am
Pentru că mi s-a făcut foame şi e noapte, am luat asupra mea cartofii prăjiţi reci care au rămas de acum câteva ore pe masă şi care-s delicioşi. Cu ocazia asta mă gândeam ce-ar ieşi dacă mi-aş prăji şi eu ideile. Altundeva, altcândva, ea ar vrea nopţi cu străzi pustii cu aromă de libertate, dimineţi alintate în miros de ceai, pâine prăjită şi iubire, amiezi înăbuşite în molcomire şi seri amăgite de muzică, vin şi cuvinte; ar vrea o lume în care cerul să fie de caramel, norii de ciocolată, iar aerul să miroasă neîncetat a piersici proaspete… un univers boem în care secundarul ceasului să fie inutil şi timpul să stea în oameni, zâmbete şi gesturi frumoase. Să nu existe punctul ca şi semn de punctuaţie în cursul vieţii ci poate doar virgula şi punctele de suspensie, iar modul condiţional-optativ să nu rămână doar un mod verbal şi atât. Şi mai presus de toate, ar vrea ca în momentul în care o să recitească rândurile acestea să poată spune: „da, mi-am dorit toate astea iar acum le am!”. Tags: aberaţii şi idee şi personal Comentarii: 15 Comentarii |
|
Scris @ 08.01.08 by Cornelia @ 7:32 pm
Astăzi, sistemul meu de făcut rime a cam dat rateuri… după cum se poate observa în titlul prezentei însemnări. M-am trezit ajunsă la jumătatea vacanţei. Toată relaxarea asta intensă o să mai dureze o lună juma’, după care am să păşesc voioasă şi pe ultima treaptă a liceului, treaptă de care nu mi-e deloc teamă, cum le e unora. Şi mai apoi ştiu că timpul o să zboare imediat ce şcoală o să înceapă din simplul motiv că o să am ocupaţie. Toate bune şi frumoase. Printre noile îndeletniciri de vacanţă se numără îndopatul până la refuz cu pepenele de orice culoare (mai puţin cel albastru şi portocaliu), că doar e sănătos; cititul diverselor cărţi până ce mă fură somnul şi privitul la seriale cul atât timp cât îmi permite spaţiul în GB şi maiestatea sa, RDS. Restul activităţilor sunt şi mai banale decât cele enumerate mai sus şi nu merită a fi menţionate. Am tot trecut zilele anterioare prin Grădina Publică şi am fost surprinsă de cât de aglomerat şi câţi cocalari dubioşi erau pe acolo. Nu mai vorbesc de nuntaşii prezenţi care se pozau încontinuu prin boscheţi (se pare că e o modă şi asta). Era aşa o privelişte… de care mă puteam lipsi. E păcat de locul ăla pentru că e umbră şi ar putea fi mai frumos şi ar putea fi mai multă iarbă. Dar, cine ştie, poate peste câţiva ani o să se schimbe lucrurile. Pentru cei interesaţi de Schimb de cărţi, vă spun că o să reluăm întâlnirile lunare abia în luna septembrie, aşa, ca şcolarii
Care-i mă ăla ce tot caută pe Google asta? Ascultă asta. Sper să meargă. Gata. Tags: aberaţii şi personal Comentarii: 11 Comentarii |
