Foaie verde… usturoi, azi mi-am luat sandale noi

Astăzi, sistemul meu de făcut rime a cam dat rateuri… după cum se poate observa în titlul prezentei însemnări.

M-am trezit ajunsă la jumătatea vacanţei. Toată relaxarea asta intensă o să mai dureze o lună juma’, după care am să păşesc voioasă şi pe ultima treaptă a liceului, treaptă de care nu mi-e deloc teamă, cum le e unora. Şi mai apoi ştiu că timpul o să zboare imediat ce şcoală o să înceapă din simplul motiv că o să am ocupaţie. Toate bune şi frumoase.

Printre noile îndeletniciri de vacanţă se numără îndopatul până la refuz cu pepenele de orice culoare (mai puţin cel albastru şi portocaliu), că doar e sănătos; cititul diverselor cărţi până ce mă fură somnul şi privitul la seriale cul atât timp cât îmi permite spaţiul în GB şi maiestatea sa, RDS. Restul activităţilor sunt şi mai banale decât cele enumerate mai sus şi nu merită a fi menţionate.

Am tot trecut zilele anterioare prin Grădina Publică şi am fost surprinsă de cât de aglomerat şi câţi cocalari dubioşi erau pe acolo. Nu mai vorbesc de nuntaşii prezenţi care se pozau încontinuu prin boscheţi (se pare că e o modă şi asta). Era aşa o privelişte… de care mă puteam lipsi. E păcat de locul ăla pentru că e umbră şi ar putea fi mai frumos şi ar putea fi mai multă iarbă. Dar, cine ştie, poate peste câţiva ani o să se schimbe lucrurile.

Pentru cei interesaţi de Schimb de cărţi, vă spun că o să reluăm întâlnirile lunare abia în luna septembrie, aşa, ca şcolarii :)

Căutarea cea mai frecventă (7 zile): susinpom.com

Care-i mă ăla ce tot caută pe Google asta? :))

Ascultă asta. Sper să meargă.

Gata.

Comments (11)

VăraruAugust 3rd, 2008 at 12:20 am

Sandalele / Să-ţi înveselească soarele.

CorneliaAugust 3rd, 2008 at 12:24 am

Văraru se pricepe mult mai bine la rime decât mine, aşa că merită o steluţă din staniol. Mulţumit? ;;)

epecksonAugust 3rd, 2008 at 3:45 am

baga un ciorap - hop vararule daca te tine:> battle facem gigi:D

dinaAugust 3rd, 2008 at 9:56 am

Sau o bulină din aia de care primeam la grădiniţă, mai ţineţi minte?

VăraruAugust 3rd, 2008 at 10:24 am

Sau sau sau o… ceva dulce când plecam acasă.

CorneliaAugust 3rd, 2008 at 10:57 am

Bounty?

VăraruAugust 3rd, 2008 at 11:00 am

Epecksoane, la sandale nu se poartă ciorapi. Sau cel puţin aşa e indicat să nu hăhăie şi veveriţele de tine.

De obicei la cămin se dădea o eugenie sau o portocală. În apropierea sărbătorilor băgau mâna mai adânc în buzunare şi luau câte o ciocolată din poiană.

CorneliaAugust 3rd, 2008 at 11:18 am

Cunosc asta, Vărarule. Doar nu degeaba am absolvit căminul cu magna cum laude.

Anyway, spune-mi dacă să-ţi pregătesc sau nu steluţa aia de staniol :))

albastraAugust 3rd, 2008 at 3:17 pm

daca n`o vrea el, o primesc eu :))
sau ai doua? ;;)
si nu, nu merge ascultata melodia aia

CorneliaAugust 3rd, 2008 at 3:19 pm

Am una singură :D şi dacă nu o vrea el… o păstrez pentru mine =))

Damn Trilu’ :(

albastraAugust 3rd, 2008 at 3:46 pm

si mie cine imi da steluta de staniol? :-s

Ceva de zis?

Comentariul tău