Noticias
Trăiesc. N-am lăsat locşorul ăsta de izbelişte.
Am o mie de idei de a scrie un post frumos, cum n-am mai scris de mult… dar (există un dar!) mi se încolăcesc toate în minte şi într-un final iese un mare nimic. Nu ştiu ce se întâmplă şi de ce, dar cu părere de rău spun că această chestie numită writer’s block e dată naibii.
În ultimul timp mai mult am făcut microblogging pentru că îmi era mai la îndemână Twitter şi nu trebuia să-mi bat prea tare capul pentru a face un update. Apoi, balena albastră nu îşi mai face apariţia aşa des (if you know what I mean) deci e mai ok acum parcă.
A venit oficial şi toamna (joy), ne apropiem şi de finalul vacanţei mari şi de începutul oarecum înfricoşător al şcolii. Frunzele vor începe a cădea, orele vor zbura, şi uite aşa o să se scurgă timpul, odată cu schimbarea anotimpurilor. Mă gândeam că poate după ce începe şcoala o să scriu mai cu spor aici. Vroiam să spun „cu drag şi spor”, dar cu drag scriu mereu.
Cred c-aţi observat c-am schimbat tema. O să rămână mult timp probabil asta deoarece… cine ştie când o să mai am răbdare să stau să-mi prind urechile în CSS-uri şi în plus, template-ul chiar îmi place.
M-au întrebat mulţi când o să mai fie Schimb de cărţi… Să spun şi aici încă o dată că e luna asta şi că voi anunţa cu aproximativ o săptămână înainte, ca de obicei.
În mare, astea au fost teh noticias.
Au revoir!