Ce se poate întâmpla când condimentăm pâinea cu praf de cometă?

Unde-s doi puterea creşte, iar melancolia nu izbeşte.

Toamnă e atunci când în casă miroase-a gutui şi mere, atunci când dimineţile-s potrivit de răcoroase şi când realizezi senin că străduţa pe care mergi în fiecare zi e acoperită deja cu frunze. Toamnă e atunci când copacul ciudat din faţa geamului e primul care-şi scutură frunzele, atunci când întunericul îşi ocupă locul în timpul nostru mai devreme decât de obicei, atunci când ciocolata caldă merge băută după-amiază împreună cu un film. Toamnă e.

***

Anormalitatea e ancorată în realitate. La şapte dimineaţa oraşul e mai viu ca oricând. Dacă te-ai uita de undeva de sus probabil ţi s-ar părea că străzile se umplu treptat cu oameni asemeni unui bol în care torni cereale de culori şi mărimi cum numai în desene animate s-ar vedea - laptele lipseşte. Adulţii sunt prea osteniţi să mai meargă pe jos, să se plimbe. Pantofii îi strâng obosindu-le picioarele. Cu ochii pe ceas caută cel mai rapid mijloc de transport şi se gândesc iute că cel mai eficient e să coboare la staţia care e mai aproape de destinaţie. Se îngrămădesc, se îmbulzesc, îţi lovesc privirea cu expresii triste sau pur şi simplu plictisite. Cu alte cuvinte, îţi dau cu realitatea trăită de ei pe la nas. În afara oraşului, maşinile se întrec în curse nebuneşti printre pulberea de praf oglindită în lumina soarelui, pământul naşte fire de verde crud pe lângă lanurile de floarea-soarelui abia înflorit în plină toamnă, zarea seamănă cu o pânză de paianjen din cauza stâlpilor de înaltă tensiune legaţi între ei, nerăbdarea se aşterne odată cu absenţa oamenilor din peisajul rural, flori trecute de regina-nopţii stau semeţe în faţa porţilor, depăşirea este interzisă, popasuri cu terase pustii par părăsite de timp, iar pe marginea şoselelor se mai observă câte un panou publicitar pe care flutură pe jumătate dezlipite afişe de campanie electorală. P. se priveşte în oglinda retrovizoare, îşi admiră expresia, ascultă aceeaşi melodie încontinuu şi aşteaptă.

***

„Detaşarea ne creează iluzia unui viitor, aceasta bazându-se pe dorinţa de a ne dezintegra în eter.”

[Dormi! - Annelies Verbeke]