Sus în pom…

Mulţumiri infinte Vărarului pentru versurile ce urmează

Dragă fată din pom,

Sus în pom e mai cald vara,
Decât la petrecerea de primăvara.
Cu ocazia zilei de azi,
Când cobori din pom să nu cazi.

Continuarea pe blogul dumnealui

Super cici poezie

Dacă se poate spune photowalk…

Ideea e că azi mă plictiseam în casă şi m-am gândit să-mi iau aparatul foto şi să ies să fac poze prin oraş (cu toate că vremea era/e destul de urâtă) şi am pozat sporadic câteva locuri din Galaţi. Unele locuri chiar nu le mai văzusem de foarte mult timp…

Galaţiul e un oraş frumuşel, însă e păcat că nu e îngrijit şi valorificat aşa cum ar trebui.

Cea mai mare dezamăgire a fost când am văzut cât de groaznic arată grădina publică. Nu ştiu, poate în mintea mea arăta mai bine în trecut, însă acum… mi s-a părut foarte murdară, neîngrijită, etc. Vedeţi în Flickr mai multe poze.

Asta mi se pare cea mai mişto clădire din Galaţi. Cea mai frumoasă. Cea mai cea. Păcat de ea că nu e îngrijită. Şi chiar şi-aşa, tot adorabilă mi se pare. Deosebită. Boemă. Tra la la la la.

Astea mi-au plăcut.

Şi astea… dar dacă nu era soare, nu prea au ieşit aşa strălucite pozele. Se găsesc în faţa Universităţii (pentru cunoscători).

În rest, oraşul pustiu, după cum mă aşteptam. Cine mai iese pe afară decât eu (să fac poze)? Plus că bătea şi vântul foarte urât.

Ah, şi asta trebuie văzută - stencil - super tare!

Şi cu asta mi-am luat şi doza de plimbare pe ziua de azi

Numa’ bine!

Teenage Kicks e un sitcom britanic descoperit abia ieri de subsemnata; un sitcom care de altfel mi s-a părut chiar drăguţ - de la atmosfera british întreţinută de decor şi stilul de viaţă a personajelor, până la glumele la fel de britanice!

În mare, este vorba despre tatăl, Vernon (fost component al unei trupe punk-rock), care este obligat să se mute în apartamentul copiilor săi studenţi (3 la număr) datorită faptului că divorţase şi nu mai avea unde să locuiască. Desigur, ai săi copii nu prea sunt încântaţi de idee, dar nu au încotro. Acesta, pe parcurs, va dori să-şi „refacă” viaţa, însă… într-un mod mai inedit.

Aş putea să spun că de la prima vedere pare un serial simpăticuţ şi merită încercat de amatorii de gen.

Ţin să precizez că un episod are doar 20 de minute.

…de Michael Cunningham.

Vă mai aduceţi aminte că la şcoală prin clasele mai mici se făceau la engleză nişte ore care aveau tema „Don’t judge a book by it’s cover”, sau ceva de genul ăsta? Oricum, cartea asta e deosebită. Prima oară m-am îndrăgostit de titlu care mi-a rămas întipărit în minte până ce am terminat prin a lua cartea acasă.

Cartea este efectiv împărţită în 3. 3 poveşti ce se situează în 3 epoci diferite - prezent, trecut şi viitor. Pe parcursul acestor 3 părţi se îmbină poveştile diferite cu versuri de Walt Whitman ceea ce îi dă o tentă neobişnuită. De Walt Whitman nu am auzit până acum, iar fragmentele din poeziile lui ce apar în carte sunt chiar drăguţe, am să citez mai jos cele care mi-au plăcut.

Un copil m-a întrebat Ce e iarba? aducându-mi un smoc în mânuţe.
Cum să-i spun, să-i răspund? Decât el nici eu nu ştiu mai mult.
E poate însăşi stema firii mele ţesută din verdele fir al speranţei.
Poate că e năframa lui Dumnezeu
Darul lui înmiresmat, amintire lăsată-ntr-adins pe pământ,
Cu numele lui, de stăpân, într-un colţ, să se poată zări şi să ne iscodim A cui o fi?

În prima parte se prezintă o poveste tristă, într-un trecut cu personaje suprarealiste (sau aşa mi s-a părut mie), cu o acţiune banală dar ce conferă o anumită fluiditate şi decorul ce este sugerat mi s-a părut întunecat. A doua parte a cărţii are acţiunea în prezent, firul epic având tentă poliţistă, ceea ce nu prea s-a lipit de mine. Iar a treia parte este foarte futuristă, SF, dramatică. Locul desfăşurării poveştilor este New York, schimbat de-a lungul anilor. În concluzie, prima parte mi-a plăcut cel mai mult.

Cred că nu ar strica totuşi să recitesc cartea peste ceva timp…

Nici nu pot să exprim în cuvinte cât de mult mă bucur că s-a arătat şi soarele pe strada mea, la propriu!

Dincolo de blocurile gri, pe alocuri albe sau alte culori, dincolo de maşinile murdare parcate prin cartier, dincolo de multitudinea ferestrelor cu termopan, dincolo de cablurile atârnate de toţi stâlpii, dincolo de coşurile de gunoi ruginite, dincolo de chioşcurile triste vechi de ani de zile, primăvara a înveselit totul şi a oferit o cu totul şi cu totul altă faţă cartierului.

Oamenii au început să văruiască bordurile şi copacii, iar unii chiar au săpat prin grădini şi au aranjat florile ce urmează a înflori. Copiii se joacă pe-afară iar atmosfera e schimbată total.

Multe cabluri, că doar suntem conectaţi şi un colţ de bloc

Mugurei

Cablurile de la RDS

Atenţiune!

Hallam Foe

Cuvinte cheie: un binoclu + o obsesie + o obsesie şi mai puternică, îndulcite cu tipa blondă şi matură, urmăriri, dramă, ciudăţenie, multe acoperişuri, spirit aventuros şi singurătate… ăsta e un film pentru mofturoşii care vor să vadă un alt tip de film, în stil englezesc.

Notă: 9/10, trailer acilea

Jumper

Cuvinte cheie: acţiune + SF + aventură, piperate toate cu teleportare, oameni care „vânează” (as the bad guys), tipa cea frumoasă, mult nisip, apă, bani mulţi şi lumini… sună ciudat dar… nu strică să vă uitaţi la film.

Notă: 8/10, trailer aici (asta ca să nu mai încarc pagina cu filmuleţe)

Aseară mi-am încântat intelectul cu două filme de mare angajament, aşa, ca de 8 martie.

Le iau pe rând, că aşa e frumos, şi vă povestesc ce şi cum.

Paranoid Park

Am găsit filmuleţul, am căutat detalii despre el şi am văzut că e ecranizare după romanul lui Blake Nelson, cu acelaşi nume, am zis „foarte frumos” şi m-am pus pe vizionat. Spre surprinderea mea, nu m-am aşteptat ca Paranoid Park să fie un film care să aibă ca personaj principal un skater. Paranoid Park e un parc de skate, care ascunde poveşti în spatele lui, fiind construit ilegal. Dar, nu numai asta e capturat în cadrul filmului, ci, cel mai important, sentimentul de vinovăţie pentru producerea unei morţi, de care se poate spune că ar fi personajul principal, Alex.

În deosebi mi-a plăcut modul de realizare al filmului, cu scene în slow-motion şi efecte care dau filmului o allura foarte interesantă. Probabil aş fi înţeles şi mai bine filmul dacă aş fi citit şi cartea, evident, iar detaliile ar fi fost mult mai multe, nu doar schiţată ideea de bază.

Foarte important de precizat: muzica din film e super frumoasă în mare parte şi o recomand.

Interesant filmul, nota 8 din partea mea.

Hors de prix - sau - Priceless

Film franţuzesc, deci pe placul meu. Nu cred că a existat vreodată vreun film făcut de francezi care să nu îmi placă. De fapt, a fost odată, demult, un film de groază româno-francez foarte imbecil, dar aia e o excepţie.

Revenind, Hors de prix - sau - Priceless este un film care capătă culoare şi expresivitate automat dacă joacă Audrey Tautou. Pentru cei care nu recunosc numele, e cea care a jucat şi în Amelie.

E o comedie plăcută, cu momente neaşteptate, şi cu puţin sarcasm. Pe scurt, este vorba despre modalităţile prin care fetele frumoase pot atrage bărbaţii bogaţi dar în vârstă doar prin rostirea unor cuvinte magice şi despre modalităţile prin care un bărbat cu aceleaşi caracteristici poate atrage o femeie în vârstă şi cu portofel grăsun. Filmul începe şi se încheie cu o poveste puţin ciudată de iubire totuşi, dar frumoasă. True love is priceless.

Mi-a plăcut, deci nota 9. Iar 9 e o notă super.