Sus în pom…

Parcurgerea momentelor mai dificile în viaţă are ca scop final să ne transforme treptat în nişte fiinţe imune la eventualii viitori factori perturbatori ce ar putea să ne zdruncine vieţile.

Sau cel puţin aşa am impresia.

Obsesiile sunt bune.

Tu, cititorule, eşti aproape sigur o fiinţă îmbibată cu obsesii, cu ticuri, cu expresii verbale folosite în exces, cu gesturi şi reacţii specifice care, recunoaşte, te definesc şi nu poţi scăpa de ele atât de uşor, sau cel puţin nu de cele care îţi „dăunează” ţie sau celor din jur.

Obsesiile sunt ceea ce te fac să te dezlipeşti de viaţa cotidiană, de banalitatea atât de sufocantă ce o inspiră cei din jurul tău şi te ajută să te ataşezi şi să te regăseşti încontinuu în sunete, culori, mirosuri şi oameni care aduc o tentă stridentă în viaţa ta plictisitoare până ce ajungi la concluzia că respectiva obsesie îşi pierde din candoare şi îţi găseşti o alta. E ca şi cum te învărţi într-un cerc, străduindu-te încontinuu să găseşti ceva ce să te schimbe pentru o anumită perioadă de timp, mai lungă, mai scurtă sau chiar pentru totdeauna.

Tu, cititorule, îţi găseşti refugiul în cele mai banale şi insignifiante ocupaţii, în cea mai extravagantă muzică, în cele mai violente culori, în cele mai deosebite parfumuri, transformându-te astfel într-o persoană fabuloasă, specială.

Obsesiile mele sunt ciudate, dar îţi prezint una dintre ele…

P.S. Dacă nu te regăseşti în ceea ce-am scris mai sus… c’est la vie.

…nopţile de vară cu tot cu zgomotul regizat al greierilor, cu insomniile care la un moment dat păreau interminabile alături de căldura insuportabilă, plimbările pe răcoare, cantităţile industriale de îngheţată devorată la miezul nopţii, gălăgia oamenilor din faţa geamului meu la ore târzii, pulsul oraşului şi viteza cu care este acoperit acesta de sufletele tinere şi muzică… muzica!

Visul unei nopţi de vară…

Ascultaţi, vă rog: The Chemical Brothers - Close your eyes (Feat. The Magic Numbers)

Pentru a se dezvolta armonios şi a se menţine într-un echilibru perfect, sufletul trebuie întreţinut cu: muzică ~ zgomote perfect îmbinate, instrumente muzicale rafinate sau violente, pe placul fiecăruia; cărţi ~ poveşti, personaje fictive, comportamente tulburătoare sau nefiresc de perfecte, cuvinte frumos spuse, versuri cu ritm şi culoare, care să alimenteze spiritul imaginativ al omului; filme ~ imagini motorii vizuale, metamorfozări, replici, decoruri, care să antreneze într-un mod plăcut starea de spirit; fotografii ~ amintiri, culori, expresii, trecerea timpului, conferă permanent senzaţia reală de unicitate a fiecăruia dintre noi; şi cel mai important element, oamenii ~ conversaţiile oferite/primite, ticurile verbale, comportamentale, zâmbetele primite, lacrimile alinate, glumele împărţite, contrazicerile, minciunile - totul - totul poate fi relativ.

Acestea sunt câteva din puţinele elemente care ne ajută să ne trezim diferiţi în fiecare dimineaţă…

Va continua.

Du-te într-un loc foarte aglomerat, stabileşte-ţi un loc fix în care să stai nemişcat preţ de câteva minute, apoi observă rapiditatea cu care mulţimea de oameni tranzitează zona ta de observaţie.

Concluzia?

Viteza timpului personal, în general, poate fi determinată în funcţie de numărul oamenilor care îi întâlnim sau ne petrecem timpul de-a lungul vieţii. Cu cât e mai mare numărul, cu atât timpul va fi mai accelerat dar şi valoarea sa va căpăta tente mult mult mai profunde.

Trebuie să urăşti în politică, în artă şi în orice altceva tot ce nu este autentic, profund şi necesar. N-ai timp de pierdut cu tâmpenii lipsite de importanţă. Trebuie să trăieşti cu seriozitate. Nu te duci la filme proaste chiar dacă te atrag, nu citeşti ziare de duzină, nu asculţi emisiuni stupide la radio sau televiziune, nu-ţi iroseşti timpul pălăvrăgind despre lucruri neînsemnate. Îţi foloseşti viaţa.

Citat din John Fowles - „Colecţionarul”

Unul din lucrurile pe care ar trebui poate să le ştim cu toţii… să nu ne irosim viaţa făcând lucruri ce nu ne plac sub pretextul unui compromis. Niciodată. Niciodată. Niciodată.

Când am citit partea asta mi-a rămas bine întimpărită în minte şi am rămas şi puţin surpinsă de faptul că mai există oameni care gândesc asemănător mie în privinţa asta. E o senzaţie plăcută, foarte plăcută.

Deşi mentalităţile oamenilor diferă, şi fiecare îşi trăieşte viaţa după cum îi dictează inima, mintea sau cei din jurul lor, ar fi ideal să fiecare dintre noi să reflecteze puţin şi la faptul că viaţa în sine trebuie gustată din plin pentru a simţi plăcerile ei, fără ca noi să ne sacrificăm degeaba pentru toţi oamenii lipsiţi de importanţă sau lucrurile insignifiante. Iar lucrul ăsta să îl facem fără excepţii.

Am făcut comentariul strict la citatul de mai sus. Cartea transmite un mesaj mai complex însă. După ce termin de citit totul (mai am puţin), poate îi fac şi o mică descriere.

Frecvent, îmi doresc să existe o versiune paralelă a lumii mele în care să pot spune, simţi şi face tot ce vreau, fără a-mi fi teamă de eventualele repercusiuni.