Sus în pom…

În lupta crâncenă pentru putere unii ar fi în stare să facă orice e omeneşte posibil pentru a fi ei cei care ajung la conducere, care deţin controlul. Cu politica nu e de joacă, şi de aceea trebuie să avem grijă pe cine punem pe acel piedestal şi cine ne va reprezenta interesele.

Acum am rămas profund şocată observând măsurile pe care le iau candidaţii la primăria Galaţi - unul împotriva celuilalt. Se fac multe mânării cu siguranţă din interior spre exterior, asta pentru a influenţa, bine-nţeles, părerea fiecărui cetăţean referitoare la candidaţi.

Mici… înţepături…

Mai sus scrie „Aşa ar trebui să arate acest magazin. Nu ne lasă primarul să-l amenajăm!!!”

Acum, nu ştiu cât de mică e înţepătura asta… pentru că afişul ăsta stă de o bună bucată de vreme pe magazin, şi nu e singurul din oraş. Ăsta-i un semn că e în floare campania electorală… cineva care nu are la suflet PSD-ul nu doreşte ca la conducere să vină tot actualul primar. Of of, măi măi.

A două înţepătură, de data asta, de o gravitate… zic eu mai mare… e apariţia unui blog care aduce acuzaţii + dovezi (cică) la adresa unui viitor candidat la primăria Galaţi. Nenea ăla spune acolo că domnul în cauză e de fapt un puşcăriaş, hoţ, escroc, om fără educaţie, etc, şi… nu prea ar merita votul nostru. Oau, titlul deja pare a ştire de ora 19:00 iar informaţiile aduse merită puse într-un ziar de scandal. Cât adevăr şi câtă minciună se află în blogul ăla… n-am de unde să vă zic.

Toate ca toate, când e vorba de democraţie şi voturi se apelează frumos la aceste metode de a distorsiona părerile cetăţenilor asupra dumnealor de mai sus… cred că s-ar putea numi şi manipulare… Mai multe nu vreau să comentez asupra celor de mai sus pentru că poate nu-s eu cea mai în măsură.

Când vor fi alegerile, voi fi şi eu aptă să votez. Mă voi duce, pentru că nu vreau să promovez absenteismul şi pentru că… într-o oarecare măsură îmi pasă de oraşul meu şi sunt conştientă de faptul că orice vot contează.

Problema va fi atunci când… va trebui să aleg efectiv între candidaţi… mă tem să nu ajung în situaţia celebrului cetăţean turmentat şi să spun: „- Eu cu cine votez?”

Concluzia: politica de la noi e ca o junglă în care animalele cele mai puternice ajung să se mânânce una pe alta.

Sursă poză: Din şi despre Galaţi

Nu de puţine ori am auzit pe la şcoală, la televizor şi printre oamenii cu care interacţionez discutându-se despre starea perpetuă de letargie economică şi socială de care are parte ţărişoara noastră.

La televiziuni se fac grămezi de talk-show-uri şi alte grămezi de emisiuni dedicate unor discuţii pe marginea subiectului de genul „cât de prost o duce România” sau „cât de înapoiaţi sunt românii” sau poate chiar „cât timp îi va lua României să ajungă la nivelul de dezvoltare a ţărilor europene”. Uneori când te uiţi la astfel de emisiuni de nenumărate ori te plictiseşti şi ţi se pare că toate dezbaterile lor parcă sunt nesfârşite în încercarea oarbă de a găsi anumite rezolvări/soluţii.

Problemele de care se plâng frecvent românii:

- salariile mici
- mizeria (pe străzi şi peste tot)
- birocraţia dusă la extrem
- încălcarea anumitor drepturi
- corupţia (…în floare)
- dezorganizarea!!!
- lipsa de interes pentru cetăţean a reprezentanţilor de la conducere

…iar lista poate continua.

Deschid o paranteză şi spun că… acum, nici democraţia asta nu prea ajută la mare lucru oferind acest drept de exprimare… pentru că oricât m-aş exprima eu aici pe blog (să zicem) şi oricât aş critica şi aş propune, tot nu m-ar băga pe mine în seamă niciunul dintre oamenii care ar avea dreptul să ia anumite măsuri. Şi totuşi, pentru că am o conştiinţă care mă duce mereu cu gândul la toate problemele astea şi mă lovesc zilnic de ele… scriu, la naiba! am închis paranteza.

Revenindu-mi ameţită din paranteze, concluzionez în felul următor: cred că toate problemele pe care le are ţara noastră vin pur şi simplu din faptul că nu există educaţie. Având în vedere faptul că suntem totuşi în secolul XXI, educaţia ar trebui să fie mai mult decât obligatorie şi necesară fiecărei persoane de pe planeta asta mică şi albastră.

Să o luăm logic… dacă nu există un popor educat responsabil, atunci el nu va fi capabil să aleagă un reprezentant pe baza ideilor promovate de partidul său ci doar pe baza popularităţii, despre care ştim cu toţii că e o mare joacă şi ea… manipulând şi minţind (de cele mai multe ori) pentru a câştiga cât mai mulţi simpatizanţi, şi, într-un final, voturile ce vor avea să-l aducă pe scaunul conducerii. Dacă ar exista o educaţie ferm inserată în minţile oamenilor referitor la aceste probleme, poate că ar sta cu totul altfel lucrurile…

Dezorganizarea şi mizeria sunt tot probleme care ţin de educaţie, desigur. Din câte ştiu, în mizerie locuiau cei de acum câteva mii de ani, şi poate le plăcea săracilor, dar eu îi cred deoarece ştiu că erau vai de creierul lor mic. În 2008, mizeria pe străzi e atotprezentă şi nu deranjează pe nimeni de la conducere. Păi, ce să facă aia de la conducere? Să dea ordine, să se organizeze (vorbind acum şi de dezorganizarea prezentă) şi să fie conştienţi că totuşi, suntem în secolul XXI şi nu mai trăim în peşteri. Toate acestea se pot face şi la noi aşa cum se pot face şi în alte ţări. Doar că aici există anumite minţi încăpăţânate ca piatra care nu văd decât într-o singură direcţie - adică urmăresc doar interesele proprii.

Corupţia… e cel mai murdar substantiv inventat. Şi apariţia corupţiei tot din lipsa educaţiei vine, din lipsa responsabilităţii respectării regulilor (legilor), pe care unii care se cred buricul pământului se trezesc să le calce în picioare cu nesimţire.

În linii mari, educaţia este cea care ar putea să ne salveze. Dacă ar fi o restructurare puternică în rândul conducătorilor, aducându-se tineri cu o viziune proaspătă asupra societăţii, cu abilităţi de conducere deosebite şi interes maximizat pentru binele cetăţeanului… sigur şi precis ar fi mai bine, din ce în ce mai bine.

Concluzia finală: duceţi-vă la şcoală, mă copii…

Nah că mi-am zis ofu’.

După cum bine ştiţi (sau nu?) există un pachet de legi pentru reorganizarea învăţământului. Well, acest pachet de legi aduce lucruri bune cred eu pentru sistemul educaţional.

Modificările în ceea ce priveşte bacul:

Art. 30. (1) Învăţământul liceal se finalizează cu examen de bacalaureat.
(2) Examenul de bacalaureat este un examen naţional şi se desfăşoară pe baza unei metodologii elaborată şi aprobată de către Ministerul Educaţiei.
(3) În fiecare an şcolar se organizează două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
(4) Examenul de bacalaureat constă în susţinerea a două, respectiv trei probe comune, după caz, şi a altor două probe specifice diferenţiate, în funcţie de filieră, profil şi specializare.

(5) Probele comune sunt:
a) limba şi literatura româna, scris şi oral;
b) una din limbile moderne de circulaţie internaţională studiate în liceu, oral;
c) limba şi literatura materna, scris şi oral, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, respectiv limba si literatura modernă, pentru elevii care au urmat studiile liceale în limba de predare limba modernă respectivă
(6) Probele specifice examenului de bacalaureat sunt stabilite de Ministerul Educaţiei şi sunt făcute publice la începutul primului an de studiu al învăţământului liceal.

Cu alte cuvinte, va fi mai uşor pentru că s-ar da bacul la 4 obiecte teoretic: limba română, o limbă străină şi încă 2 obiecte care ţin de profil.

Nelămurirea mea e alta: dacă se votează pachetul ăsta de legi toate modificările vor fi aplicate şi pentru anul de învăţământ 2008 - 2009?

Voi ce părere aveţi de toate astea?

Prinzând din fugă ultimele statistici de la ştiri legate de dezvoltarea economică şi socială a României, am încercat să fac un exerciţiu de imaginaţie luând în considerare condiţiile actuale de dezvoltare din majoritatea punctelor de vedere. România este o ţară care a făcut progrese enorme, în aproximativ 40 de ani, jumătate din ei fiind mai… duri să zicem. Progrese (în bine şi rău) în ceea ce priveşte dezvoltarea industrială, construirea atâtor clădiri ce acum poartă marca regimului totalitar plus influenţa magnifică asupra populaţiei, acel management centralizat al mass-mediei şi implicit şi a conceptului locuitorului asupra vieţii, în general. Sper să nu mă înşel. Cel puţin istoria asta ne-a învăţat.

Ei bine, dacă stăm să ne gândim cum va fi peste 50 de ani, şi cât de mult va ajunge din urmă ţărişoara asta pe celelalte mai civilizate, cred eu că 50 de ani ar fi mai mult decât suficienţi. Iar asta, deoarece valul generaţiei care a trăit în regimul comunist ar mai trece, generaţia tânără fiind înfruptată cu alte concepte, putând fi capabile să readucă per-total ţara într-o stabilitate, într-o new era. Just my opinion. Iar acum, ca să devenim puţin visători, peste 50 de ani, adică atunci când eu voi fi o bătrânică simpatică (bănuiesc), mă gândeam cum ar fi ca acest spaţiu, cu detalii diferenţiate faţă de cele actuale. Adică schimbări, schimbări uşor resimţite de populaţie. Multe dintre ele se aplică şi la nivel internaţional. Oricum, here it goes:

● să se ajungă să dispară toate blocurile astea tip nord-coreene, cu apartamente îngrămădite, în care spaţiul lipseşte cu desăvârşire;
● să dispară acea corupţie, înşelătorie şi restul lucrurilor care zdruncină acest sistem judecătoresc;
● să existe cartiere, chiar oraşe în care să fie construite doar căsuţe;
● să nu mai existe maşini (ca cele româneşti) cu emisii uriaşe de gaze poluante;
● lumea să aibă oportunitatea unei educaţii alese, în ton cu aptitudinile fiecăruia;
● toată populaţia să fie la curent cu noile tehnologii & informaţiile;
● conducerea statului să fie formată din oameni responsabili, nu de fake-puppets, ca acum;
● împădurirea şi poluarea să nu mai fie o problemă (dar asta se aplică la nivel internaţional, doar că noi stăm şi mai prost decât alţii)
● românii să nu mai părăsească ţara (asta sigur va fi dacă piaţa muncii le va permite găsirea unui loc de muncă), în caz contrar, ar rămâne ţara pustie;
● să nu ne mai fie teamă că putem fi răniţi, furaţi, atacaţi, de oameni (paradoxal, fiinţe dotate cu raţiune)
● din România să facă parte şi prezenta Republica Moldova (vreţi motive de ce, întrebaţi-mă!)
● să fie ordine, disciplină, pe stradă, pe şosele, în instituţiile publice, fără haos
● dacă mai găsesc, să fiţi siguri că o completez!

P.S. Condiţionalul-optativ bântuie.

După cum m-am aşteptat, ăştia de la ministerul lu’ peşte au muncit atât de tare pentru restructurarea sistemului educaţional românesc… de s-au rupt. Un lucru inteligent au făcut, şi-au dat seama dupa mulţi ani că elevii stau prea mult la şcoală, adică dupa 7 ore de şcoală, citez: „elevilor nu le mai arde de nimic”. Aşadar, se va reduce materia la majoritatea obiectelor iar şcoala cică va fi mai lejeră.

Autorităţile susţin că de la anul lucrurile se vor schimba, atât în privinţa materiei, cât şi a programului de studiu.

Off, ce le mai place să susţină.. Problema e cum se vor schimba.

În plus, două ore pe zi vor fi alocate unor materii opţionale care să nu-i solicite prea mult pe elevi, cum ar fi muzică, desen sau dirigenţie.

Da, dar dacă muzica şi desenul ar fi „predate” în alte modalităţi, altfel ar sta lucrurile.

Şi bomba…

O altă măsură gândită de Ministerul Educaţiei este introducerea religiei la ultima probă a bacalaureatului.

Vă daţi seama cât de mult s-au gândit la asta?! Pun pariu că aici şi-a băgat năsucul şi vreun patriarh, ceva. Proba asta mi se par mai mult decât stupidă deoarece nu este aplicabilă la toţi elevii. Fiecare elev are propriile sale convingeri religioase & so on. Deci, s-au gândit mult cred la asta, dar s-au gândit prost.

Acum chiar sunt curioasă să văd ce le mai trece prin căpşoarele alea chinuite şi pline de idei năstruşnice.

Sursa [+]

Titlul suna rupt din cartea de istorie…

Revenind…

Citind pe net diverse, am dat peste articolaşul ăsta.

15% dintre elevii români ar putea dezvolta talente deosebite şi ar putea să facă performanţă. Dintre ei, doar 2% şi reuşesc. Şi asta deoarece sistemul de învăţământ nu pune accent pe aptitudini şi pasiuni individuale, ci pe un sistem de memorare, care nu ţine cont de nevoile societăţii.

Foarte corect. La ce să învăţ matematică dacă nu îmi place? Poate mi-ar plăcea astronomia… dar nu am de unde să ştiu asta. Şi într-un final şi fraza care mi-a atras atenţia cel mai tare:

Ministerul Educaţiei lucrează în prezent la refacerea şi adaptarea programelor de studiu.

Oau! Nu-mi vine să cred. De fapt, ce bine ar fi dacă ar fi adevărat. Vreau să-i văd cum lucrează, cum transpiră gândind fiecare părticică ce ţine de învăţământul asta. Bine ar fi dacă ar reface sistemul de examinare de la sfârşitul clasei a XII-a şi să regândească programele astea şcolare.

O chestie am auzit de la o profă de anul ăsta: că liceul se face pentru a se forma o cultură generală. Parţial adevărat. Iar asta pentru că noi la sfârşitul liceului vom rămâne cu fărâme de amintiri din fiecare materie (ceea ce e bine, suntem mai deştepţi ca americanii, ce naiba), dar la cum se învaţă la noi (adică se impune memorarea la majoritatea obiectelor) nu aduce nimic bun. Învăţarea logică e sfântă. Informaţia aia rămâne în minte şi de acolo nu ţi-o scoate nimeni. În fine, ideea e că… trebuie să se facă o schimbare!

Şi da, în funcţie de cum evoluează lucrurile în ceea priveşte învăţământul, aşa o să evolueze şi viitorul nostru, al elevilor. Dacă ceva lipseşte Ministerelor, în special cel al Educaţiei, e organizarea.

Trist. Trist. Trist.

Acum câţiva ani bunişori, când nu aveam Internet şi nici nu prea aveam cu ce să mă ocup în loc de învăţat & stuff, aveam TV-ul - care mă ajuta să-mi umplu tot timpul. E, şi la ai mei cei 12-13-14 anişori, îmi plăcea… defapt mint, adoram să urmăresc toate emisiunile legate de politică/ dezbateri/ şi tot ce ar avea legătură cu măreaţa conducere a statului. Îmi plăcea tot ce văd pentru că exista un anumit fair-play (sau aşa mi se părea mie la vremea aia) şi toţi politicienii ăia la vremea lor se ba se certau, se contraziceau, etc. Dar cu talent. Când se desfăşurau alegerile… nu mai zic. Eram prima la TV. Pierdeam nopţile urmărind rezultatele, apoi reacţiile câştigătorilor, ale „învinşilor”, a simpatizanţilor de fiecare parte… Reuşisem să-mi fac o idee despre ce ar simboliza politica. Mă rog, credeam eu că a avea o astfel de „meserie” - a fi politician - e ceva extraordinar şi deja mă imaginam pe mine în Parlament luând decizii importante pentru populaţie. Era frumos.

Dar, la un moment dat, parcă începea totul să prindă o allură întunecată. Alegerile şi disputele dintre politicieni şi partidele politice nu mai aveau acelaşi farmec. Începuseră toţi să facă măgării din ce în ce mai mari, promisiunile lor din campaniile electorale deveniseră nişte chestii banale - totul pentru mine era… în decădere. Începusem să privesc cu alţi ochi totul. Şi, acum realizez - defapt am realizat de mai mult timp - că politica nu e bună. Cel puţin la noi. Şi sincer, mă enervează foarte tare că multe chestii nu se pot face/ realiza „la noi”. Mereu „la noi” nimic nu se face. Că… suntem noi mai proşti iar alţii ştiu a fura/ minţi. Iar asta, judecând după mintea mea de copil de 17 ani, cred că s-ar putea datora sistemului comunist (acum o să spuneţi că… vai, ce ştii tu despre el dacă te-ai născut exact după!?) iar explicaţia este foarte simplă: din moment ce la vremea aia o grămadă de lucruri erau limitate şi deodată românii au luat cunoştinţă cu dulcea libertate, au profitat de ea în cele mai perfide feluri, ca nişte animale înfometate (de putere şi bani, bineînţeles). Că doar de asta duceau lipsă. Asta cred eu.

Şi mai cred că tot ce se întâmplă acum în domeniul politicii e de-a dreptul ruşinos. Penibil. Cu bileţele dintre preşedinte şi mai ştiu eu cine, cu telefoane secrete, cu alte nebuneli şi chiţăieli care, sunt inutile şi atrag atenţia aiurea mass-mediei şi a populaţiei în loc să fie ocupaţi cu rezolvarea sau ameliorarea problemelor reale ale ţării. Dar nu-i nimic, nu se supără nimeni şi nimeni nu ţipă (chiar dacă s-ar putea) - tuturor le convine să stea cu mâinile în sân, să câştige bănuţu’ gros la buzunar pe baza noastră (vorbesc de primarii/ consilierii/ rudele lor). Că totul e pă pile, pă relaţii, în ziua de azi.

Apoi, ce nu mi-a mai plăcut a fost că domnu’ Năstase şi-a făcut blog. Ca să… ca să ce? Chipurile să „comunice” sau să aibă o legătură directă cu alegătorii/ cetăţenii minunatei ţări. Vrăjeală. Mulţi cititori au pus întrebări, au făcut sugestii. Am văzut că a mai şi răspuns, dar… cu răspunsurile a rămas. Apropo, pe cine interesează că domnu’ Năstase a fost şi s-a plimbat în nuş’ce ţări cu familia?

Mi-ar plăcea să existe şi la noi oameni oneşti, cu mintea clară, care să conducă frumos ţara, să nu existe certuri, promisiuni făcute în zadar, conflicte, bileţele, şuviţe, chiţ-chiţe, etc. Mi-ar plăcea ca toată lumea să muncească, să primească remuneraţie pe merit, să poată trăi decent, să nu se mai fure, să nu ne mai fure alţii pe noi (străinii). Mai bine spus, să se creeze un astfel de sistem în care să se facă un fel de „civilizare în masă”, o educare a cetăţenilor, o implantare în mintea populaţiei a ideii că pentru a supravieţui şi pentru a evolua ca şi persoană trebuie să munceşti şi să nu întinzi mâna. Că… nu e frumos. Din păcate, nu ştiu cât de curând o să existe şi la noi un astfel de sistem, când o să ajungem la un grad de civilizare mai ridicat iar din cauza asta, fiind conştientă de ceea ce se întâmplă şi conştientă de viitorul meu aici, mi-aş dori din totul sufletul să plec în altă parte unde caracteristicele de mai sus se regăsesc - chiar dacă nu în totalitate… probabil ar fi mai bine. Aşa gândesc eu acum. E bine, e rău… eu scriu ce văd. Poate peste câţiva ani am să-mi mai schimb mentalitatea. Să vedem.

Dacă îmi mai vine ceva în minte legat de asta, o să revin.

Cheers!