Sus în pom…

Prinzând din fugă ultimele statistici de la ştiri legate de dezvoltarea economică şi socială a României, am încercat să fac un exerciţiu de imaginaţie luând în considerare condiţiile actuale de dezvoltare din majoritatea punctelor de vedere. România este o ţară care a făcut progrese enorme, în aproximativ 40 de ani, jumătate din ei fiind mai… duri să zicem. Progrese (în bine şi rău) în ceea ce priveşte dezvoltarea industrială, construirea atâtor clădiri ce acum poartă marca regimului totalitar plus influenţa magnifică asupra populaţiei, acel management centralizat al mass-mediei şi implicit şi a conceptului locuitorului asupra vieţii, în general. Sper să nu mă înşel. Cel puţin istoria asta ne-a învăţat.

Ei bine, dacă stăm să ne gândim cum va fi peste 50 de ani, şi cât de mult va ajunge din urmă ţărişoara asta pe celelalte mai civilizate, cred eu că 50 de ani ar fi mai mult decât suficienţi. Iar asta, deoarece valul generaţiei care a trăit în regimul comunist ar mai trece, generaţia tânără fiind înfruptată cu alte concepte, putând fi capabile să readucă per-total ţara într-o stabilitate, într-o new era. Just my opinion. Iar acum, ca să devenim puţin visători, peste 50 de ani, adică atunci când eu voi fi o bătrânică simpatică (bănuiesc), mă gândeam cum ar fi ca acest spaţiu, cu detalii diferenţiate faţă de cele actuale. Adică schimbări, schimbări uşor resimţite de populaţie. Multe dintre ele se aplică şi la nivel internaţional. Oricum, here it goes:

● să se ajungă să dispară toate blocurile astea tip nord-coreene, cu apartamente îngrămădite, în care spaţiul lipseşte cu desăvârşire;
● să dispară acea corupţie, înşelătorie şi restul lucrurilor care zdruncină acest sistem judecătoresc;
● să existe cartiere, chiar oraşe în care să fie construite doar căsuţe;
● să nu mai existe maşini (ca cele româneşti) cu emisii uriaşe de gaze poluante;
● lumea să aibă oportunitatea unei educaţii alese, în ton cu aptitudinile fiecăruia;
● toată populaţia să fie la curent cu noile tehnologii & informaţiile;
● conducerea statului să fie formată din oameni responsabili, nu de fake-puppets, ca acum;
● împădurirea şi poluarea să nu mai fie o problemă (dar asta se aplică la nivel internaţional, doar că noi stăm şi mai prost decât alţii)
● românii să nu mai părăsească ţara (asta sigur va fi dacă piaţa muncii le va permite găsirea unui loc de muncă), în caz contrar, ar rămâne ţara pustie;
● să nu ne mai fie teamă că putem fi răniţi, furaţi, atacaţi, de oameni (paradoxal, fiinţe dotate cu raţiune)
● din România să facă parte şi prezenta Republica Moldova (vreţi motive de ce, întrebaţi-mă!)
● să fie ordine, disciplină, pe stradă, pe şosele, în instituţiile publice, fără haos
● dacă mai găsesc, să fiţi siguri că o completez!

P.S. Condiţionalul-optativ bântuie.

După cum m-am aşteptat, ăştia de la ministerul lu’ peşte au muncit atât de tare pentru restructurarea sistemului educaţional românesc… de s-au rupt. Un lucru inteligent au făcut, şi-au dat seama dupa mulţi ani că elevii stau prea mult la şcoală, adică dupa 7 ore de şcoală, citez: „elevilor nu le mai arde de nimic”. Aşadar, se va reduce materia la majoritatea obiectelor iar şcoala cică va fi mai lejeră.

Autorităţile susţin că de la anul lucrurile se vor schimba, atât în privinţa materiei, cât şi a programului de studiu.

Off, ce le mai place să susţină.. Problema e cum se vor schimba.

În plus, două ore pe zi vor fi alocate unor materii opţionale care să nu-i solicite prea mult pe elevi, cum ar fi muzică, desen sau dirigenţie.

Da, dar dacă muzica şi desenul ar fi „predate” în alte modalităţi, altfel ar sta lucrurile.

Şi bomba…

O altă măsură gândită de Ministerul Educaţiei este introducerea religiei la ultima probă a bacalaureatului.

Vă daţi seama cât de mult s-au gândit la asta?! Pun pariu că aici şi-a băgat năsucul şi vreun patriarh, ceva. Proba asta mi se par mai mult decât stupidă deoarece nu este aplicabilă la toţi elevii. Fiecare elev are propriile sale convingeri religioase & so on. Deci, s-au gândit mult cred la asta, dar s-au gândit prost.

Acum chiar sunt curioasă să văd ce le mai trece prin căpşoarele alea chinuite şi pline de idei năstruşnice.

Sursa [+]

Titlul suna rupt din cartea de istorie…

Revenind…

Citind pe net diverse, am dat peste articolaşul ăsta.

15% dintre elevii români ar putea dezvolta talente deosebite şi ar putea să facă performanţă. Dintre ei, doar 2% şi reuşesc. Şi asta deoarece sistemul de învăţământ nu pune accent pe aptitudini şi pasiuni individuale, ci pe un sistem de memorare, care nu ţine cont de nevoile societăţii.

Foarte corect. La ce să învăţ matematică dacă nu îmi place? Poate mi-ar plăcea astronomia… dar nu am de unde să ştiu asta. Şi într-un final şi fraza care mi-a atras atenţia cel mai tare:

Ministerul Educaţiei lucrează în prezent la refacerea şi adaptarea programelor de studiu.

Oau! Nu-mi vine să cred. De fapt, ce bine ar fi dacă ar fi adevărat. Vreau să-i văd cum lucrează, cum transpiră gândind fiecare părticică ce ţine de învăţământul asta. Bine ar fi dacă ar reface sistemul de examinare de la sfârşitul clasei a XII-a şi să regândească programele astea şcolare.

O chestie am auzit de la o profă de anul ăsta: că liceul se face pentru a se forma o cultură generală. Parţial adevărat. Iar asta pentru că noi la sfârşitul liceului vom rămâne cu fărâme de amintiri din fiecare materie (ceea ce e bine, suntem mai deştepţi ca americanii, ce naiba), dar la cum se învaţă la noi (adică se impune memorarea la majoritatea obiectelor) nu aduce nimic bun. Învăţarea logică e sfântă. Informaţia aia rămâne în minte şi de acolo nu ţi-o scoate nimeni. În fine, ideea e că… trebuie să se facă o schimbare!

Şi da, în funcţie de cum evoluează lucrurile în ceea priveşte învăţământul, aşa o să evolueze şi viitorul nostru, al elevilor. Dacă ceva lipseşte Ministerelor, în special cel al Educaţiei, e organizarea.

Trist. Trist. Trist.

Acum câţiva ani bunişori, când nu aveam Internet şi nici nu prea aveam cu ce să mă ocup în loc de învăţat & stuff, aveam TV-ul - care mă ajuta să-mi umplu tot timpul. E, şi la ai mei cei 12-13-14 anişori, îmi plăcea… defapt mint, adoram să urmăresc toate emisiunile legate de politică/ dezbateri/ şi tot ce ar avea legătură cu măreaţa conducere a statului. Îmi plăcea tot ce văd pentru că exista un anumit fair-play (sau aşa mi se părea mie la vremea aia) şi toţi politicienii ăia la vremea lor se ba se certau, se contraziceau, etc. Dar cu talent. Când se desfăşurau alegerile… nu mai zic. Eram prima la TV. Pierdeam nopţile urmărind rezultatele, apoi reacţiile câştigătorilor, ale „învinşilor”, a simpatizanţilor de fiecare parte… Reuşisem să-mi fac o idee despre ce ar simboliza politica. Mă rog, credeam eu că a avea o astfel de „meserie” - a fi politician - e ceva extraordinar şi deja mă imaginam pe mine în Parlament luând decizii importante pentru populaţie. Era frumos.

Dar, la un moment dat, parcă începea totul să prindă o allură întunecată. Alegerile şi disputele dintre politicieni şi partidele politice nu mai aveau acelaşi farmec. Începuseră toţi să facă măgării din ce în ce mai mari, promisiunile lor din campaniile electorale deveniseră nişte chestii banale - totul pentru mine era… în decădere. Începusem să privesc cu alţi ochi totul. Şi, acum realizez - defapt am realizat de mai mult timp - că politica nu e bună. Cel puţin la noi. Şi sincer, mă enervează foarte tare că multe chestii nu se pot face/ realiza „la noi”. Mereu „la noi” nimic nu se face. Că… suntem noi mai proşti iar alţii ştiu a fura/ minţi. Iar asta, judecând după mintea mea de copil de 17 ani, cred că s-ar putea datora sistemului comunist (acum o să spuneţi că… vai, ce ştii tu despre el dacă te-ai născut exact după!?) iar explicaţia este foarte simplă: din moment ce la vremea aia o grămadă de lucruri erau limitate şi deodată românii au luat cunoştinţă cu dulcea libertate, au profitat de ea în cele mai perfide feluri, ca nişte animale înfometate (de putere şi bani, bineînţeles). Că doar de asta duceau lipsă. Asta cred eu.

Şi mai cred că tot ce se întâmplă acum în domeniul politicii e de-a dreptul ruşinos. Penibil. Cu bileţele dintre preşedinte şi mai ştiu eu cine, cu telefoane secrete, cu alte nebuneli şi chiţăieli care, sunt inutile şi atrag atenţia aiurea mass-mediei şi a populaţiei în loc să fie ocupaţi cu rezolvarea sau ameliorarea problemelor reale ale ţării. Dar nu-i nimic, nu se supără nimeni şi nimeni nu ţipă (chiar dacă s-ar putea) - tuturor le convine să stea cu mâinile în sân, să câştige bănuţu’ gros la buzunar pe baza noastră (vorbesc de primarii/ consilierii/ rudele lor). Că totul e pă pile, pă relaţii, în ziua de azi.

Apoi, ce nu mi-a mai plăcut a fost că domnu’ Năstase şi-a făcut blog. Ca să… ca să ce? Chipurile să „comunice” sau să aibă o legătură directă cu alegătorii/ cetăţenii minunatei ţări. Vrăjeală. Mulţi cititori au pus întrebări, au făcut sugestii. Am văzut că a mai şi răspuns, dar… cu răspunsurile a rămas. Apropo, pe cine interesează că domnu’ Năstase a fost şi s-a plimbat în nuş’ce ţări cu familia?

Mi-ar plăcea să existe şi la noi oameni oneşti, cu mintea clară, care să conducă frumos ţara, să nu existe certuri, promisiuni făcute în zadar, conflicte, bileţele, şuviţe, chiţ-chiţe, etc. Mi-ar plăcea ca toată lumea să muncească, să primească remuneraţie pe merit, să poată trăi decent, să nu se mai fure, să nu ne mai fure alţii pe noi (străinii). Mai bine spus, să se creeze un astfel de sistem în care să se facă un fel de „civilizare în masă”, o educare a cetăţenilor, o implantare în mintea populaţiei a ideii că pentru a supravieţui şi pentru a evolua ca şi persoană trebuie să munceşti şi să nu întinzi mâna. Că… nu e frumos. Din păcate, nu ştiu cât de curând o să existe şi la noi un astfel de sistem, când o să ajungem la un grad de civilizare mai ridicat iar din cauza asta, fiind conştientă de ceea ce se întâmplă şi conştientă de viitorul meu aici, mi-aş dori din totul sufletul să plec în altă parte unde caracteristicele de mai sus se regăsesc - chiar dacă nu în totalitate… probabil ar fi mai bine. Aşa gândesc eu acum. E bine, e rău… eu scriu ce văd. Poate peste câţiva ani am să-mi mai schimb mentalitatea. Să vedem.

Dacă îmi mai vine ceva în minte legat de asta, o să revin.

Cheers!

Aplauze. Gata, stop, e de ajuns! Şi acum vă prezentăm noua monedă naţională ce valorează 20 bani şi pe deasupra e mentolată şi protejează şi dinţii de carii. Inteligentă mişcare. Aplauze.

În ultimul timp, niciun magazin nu mai are mărunţi, frate. De ce să-ţi dea 40 de bani când poate să-ţi dea 2 gume? Bine sau rău, cam aşa merge economia ţării - cu gume. Şi apoi ne mai întrebăm ţara tremură din toate încheieturile când e vorba de management & co. Ar trebui interzis să se dea altceva rest în loc de bani. Ar trebui…

Pe jumătate adormită, şi pe jumătate îngheţată… citesc minunăţia de ştire pe Realitatea online. Devine foarte comic românul nostru. Aş putea spune chiar că domnul din ştirea de mai alături ar putea fi luat fi luat drept model pentru românul nostru de pretutindeni. Urmaş al lui Traian şi Decebal, locuitor al spaţiului Carpato-Danubiano-Pontic…

Cheers!

P.S.: Şi mie mi-ar plăcea să am aşa o funcţie. Dar cred că m-aş mulţumi cu un simplu purtător de cuvânt…

Da, comunism în şcoală. Se întâmplă chiar şi acum. Anul 2007, România - membră a Uniunii Europene & stuff. Deşi suntem destul de mari, la liceu… se pare că unii profesori încă mai au impresia că ne pot cumpăra pe noi cu ameninţări comuniste şi de prost gust pe deasupra. Nu e normal! Nu e normal să ameninţi copii de clasa a zecea că îi vei pune numai note de maxim 7 (no matter what), şi că le vei face viaţa un calvar. This is so fucking gay…
Mă întreb oare, unde se află sistemul de învăţământ românesc?(la călcâiul broaştei) Profesorii încep să-şi piardă zdravăn din seriozitate şi maturitate şi se dau mari la elevi, pe lângă faptul că nici nu sunt în stare să predea exact aşa cum trebuie, ci turuie vreo 5 minute din oră câteva idei din manual şi apoi încep să povestească despre cât de împuţiţi sunt americanii şi ne pun să învăţăm lecţia din manual (respectiv 3-4 pagini, prezentate într-un mod deloc accesibil) [Aici vorbesc despre un caz unic ] Apoi, niciun regulament nu spune că trebuie ca noi, elevii, să suportăm un limbaj destul de urât şi nepotrivit la o oră de curs. Iar noi, dacă facem vreo observaţie sau nu ne convine vreo notă pusă de el… ne-am ars pentru tot restul semestrului. Între elev - profesor ar fi ideal să existe respect reciproc, înţelegere, comunicare şi aşa şi elevii vor fi mai receptivi la informaţiile primite. Într-un cuvânt am invăţa din plăcere. Asta mai rar… fericiţi cei care învaţă aşa.
Mda, ne spunem oful… şi tot nu se poate face nimic. De ce? Pentru că… respectivul prof’ a fost director al şcolii, are pile multe, bla bla şi nu are nimeni ce să-i facă. Aşa-i în România, unde-s pile, sunt de toate Ar trebui înregistraţi profii de genul ăsta când mai scot vreo gogoaşă pe la oră, daţi la TV, la Minister, undeva… deşi nici acolo nu ştiu dacă s-ar putea rezolva ceva. Şi elevii au drepturi, şi ei cer să fie respectaţi, si ei sunt oameni şi nu merită să fie injosiţi. La urma urmei, e vorba de viitorul nostru şi de formarea noastră ca oameni (yeah, sure, who cares?) Şi apoi se vor întreba pe viitor românii de ce sunt aşa de mulţi hoţi/ bandiţi/ depravaţi de tot felul…

Cheers!